Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Locatari din Obor, indignaţi de amplasarea unei ghene de gunoi într-o parcare abia finalizată

• oamenii spun că locul este prost ales, pentru că strică aspectul parcării, reduce spaţiul de manevră pentru maşini şi, mai presus de toate, aduce gunoiul prea aproape de ferestrele câtorva apartamente

 

De bine ce s-a finalizat, în urmă cu vreo două luni, o parcare nouă, cu 54 de locuri, în spatele blocurilor AF1, AF2 şi AF3 din cartierul Obor, locatarii au observat, zilele trecute, că se fac săpături la unul dintre capetele amenajării, cel mai probabil pentru amplasarea unui modul de colectare selectivă a deşeurilor. Oamenii se declară pe de-o parte nedumeriţi de faptul că se intervine asupra unei lucrări abia terminate, căreia i se dăduse o formă cât de cât estetică, iar pe de altă parte indignaţi că ghena de gunoi va fi pusă atât de aproape de ferestrele lor. În plus, locatarii spun că aceasta va îngreuna accesul la câteva dintre noile locuri de parcare.

“Nu este normal aşa ceva! Au făcut parcarea, avea forma aceea, ca o ancoră. Acum sparg din nou. Am înţeles că vor să aducă gunoiul aici. Noi nu suntem de acord, dar nu ne-a întrebat nimeni. Va fi mizerie, vara o să miroasă urât, se vor aduna boschetari. Nu mai spun că nu va mai exista spaţiu de manevră, pentru că sunt maşini de jur împrejur. Şi, din câte cunosc, legea presupune o anumită distanţă la care se pot amplasa ghenele de gunoi faţă de locuinţă. Am dori să găsească un alt loc. Lângă parcare, chiar în stânga spaţiului acesta există un gang care zace pârloagă şi în trecut a mai fost depozitat gunoiul acolo. De ce nu îl pun tot acolo?”, se întreabă Neculai A., unul dintre cei nemulţumiţi de această nouă găselniţă a Primăriei.

Nu este prima dată când brăilenii se plâng de faptul că modulele de colectare selectivă a deşurilor sunt amplasate în parcările din preajma blocurilor. Nemulţumirea vine atât de la scoaterea din uz a câtorva locuri de parcare cât şi de la mizeria care se adună de multe ori în preajma acestor module de colectare.




Categorie articol: 

Comentarii