Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, dezmințiri stranii, târziu în noapte, în privința unei demisii a premierului

Premierul Viorica Dăncilă și apoi liderul PSD Liviu Dragnea au dezmințit categoric, marţi seară, la Antena 3, că șeful executivului ar avea intenția de a demisiona. Viorica Dăncilă a asigurat că dacă "ar fi avut vreun gând", ar fi anunţat public. Informația în privința demisiei a fost prezentată chiar de moderatorul emisiunii de la Antena 3.

 

"Nu demisionez şi nici nu am intenţia. E o informaţie falsă. Cineva care ar avea de gând să demisioneze nu ar avea un program încărcat şi nu ar avea în program puncte din programul de guvernare sau întâlniri în perioada următoare cu impact pe plan extern. Deci, categoric nu, nu am de gând să demisionez. Dacă aş fi avut un gând în acest sens, sigur aş fi ieşit public şi aş fi spus acest lucru", a declarat Viorica Dăncilă la Antena3. 

Ea a răspuns astfel întrebată fiind dacă are în intenţie să demisioneze din funcţie sau şi-a dat demisia, urmare a unei informaţii prezentate de moderatorul emisiunii ca fiind acreditată în acest sens, relatează Agerpres. 

Ulterior, a intervenit telefonic și preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că informaţia potrivit căreia premierul Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze este "o manipulare disperată" prin care "se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală".

"O să fiu mai dur decât de obicei. Ştiam că sunt proşti, acum arată că sunt şi foarte disperaţi. E o manipulare disperată, nu mai au niciun fel de coerenţă în ceea ce emit. (...) Se încearcă acoperirea multor adevăruri care încep să iasă la iveală, în primul rând adevărul despre 10 august care, încet-încet, începe să iasă la iveală", a declarat Dragnea la Antena 3, solicitat să comenteze o informaţie conform căreia premierul Dăncilă şi-ar da demisia.

În acest context, liderul PSD s-a referit la "scandalul cu Ordonanţa 6".

"Ei au auzit când am spus (...) că săptămâna viitoare picăm această ordonanţă şi vom adopta în legea de respingere şi efectele, adică ce trebuie să se întâmple cu efectele pe care le-a produs ordonanţa", a adăugat Dragnea, citat de Agerpres.




Categorie articol: 

Comentarii