Mergi la conţinutul principal

Liniştea dinaintea furtunii

Asta nu înseamnă însă că ţara arde. Poate doar de caniculă. E drept că babele se piaptănă de zor, dar au toată vara în faţă ca să se ocupe de asta. Bunăoară, indignarea afişată de liderii PSD strânşi vineri în spatele uşilor închise arată că preocuparea social-democrată a momentului o reprezintă faptul că doar premierul comunică poporului ce a mai hotărât Guvernul. Senzaţia că partidul lui Geoană ar fi în umbra PDL pare a fi chinuitoare pentru cel puţin o parte a PSD, dar nici asta şi nici afacerile oneroase ale unor miniştri PDL pomeniţi în şedinţa respectivă nu vor face ca alianţa de guvernare să se destrame, cel puţin până în septembrie. Vacanţa de vară a fost întotdeauna sfântă, pentru că un fel de armistiţiu tacit se încheie mereu pe scena politică odată cu sfârşitul activităţii Parlamentului.

Dar ce se vede acum, după şase luni de guvernare? În primul rând s-au remarcat nemulţumirile din domeniul educaţiei, care au ieşit din nou la iveală în preajma Bacalaureatului, mai ales după înjumătăţirea sumelor cu care vor fi plătiţi profesorii pentru corectarea lucrărilor şi examinarea absolvenţilor de liceu. Se aud, de asemenea, din ce în ce mai multe voci ale celor care se trezesc fără serviciu. Investiţiile şi crearea de noi locuri de muncă - cele două căi importante prin care se pot atenua efectele crizei - nu se ridică nici acum la nivelul anunţat. În schimb, încep să apară scandaluri care, mai devreme sau mai târziu, vor avea efecte vizibile: mii de declaraţii de avere completate aiurea şi reclamate de Agenţia Naţională de Integritate, fonduri prea mari risipite prea uşor pentru festivităţi de către Ministerul Tineretului şi Sportului, presiuni pentru excepţii de privilegii în legi precum cea a salarizării unice etc. etc. etc. Toate acestea lăsate pe toamnă, alături de o campanie electorală foarte zgomotoasă pentru prezidenţiale şi de efecte deloc neglijabile ale crizei vor aduce românilor un sfârşit de an extrem de agitat. Ceea ce vedem acum e doar liniştea dinaintea unei furtuni anunţate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro