Mergi la conţinutul principal

Liderii politici sint sceptici cu privire la reusita prefectului de Braila in fata Galatiului

Desi lauda initiativa destul de intirziata a prefectului - de a da in judecata Primaria Galati pentru constatarea nulitatii de drept a actelor urbanistice emise pentru cartierul "Dimitrie Cantemir", majoritatea liderilor politici braileni cred ca, de fapt, nu prea exista sanse reale de a cistiga in instanta acest proces. Cu totii sint insa de acord ca rezolvarea poate veni mult mai simplu si mai usor de la Bucuresti, de acolo de unde s-a facut primul abuz si anume de a se da in administrarea municipiului Galati 1.000 de ha de pe teritoriul comunei brailene Vadeni.
Astfel, presedintele PD Braila, Horia Vasioiu, spune ca desi vine cam in ceasul al doisprezecelea, actiunea prefectului de Braila e bine venita. Cu toate acestea, democratul crede ca in viitorul apropiat instanta nu va rezolva nimic: "Eu salut initiativa prefectului, desi vine cam tirziu. Trebuia ea facuta mai devreme si poate avea sanse mai mari de reusita. Oricum, s-ar rezolva mai repede daca s-ar merge pe calea pe care am sustinut-o noi mereu, de a se anula HG prin care s-au dat acele ha in administrarea Galatiului. E total ilegal cum s-a construit acolo si argumentele sint in favoarea noastra, dar sincer, in justitie, cred ca o sa mai treaca ani buni pina cind se va rezolva".
La rindul sau, presedintele PNL Braila, Constantin Cibu a fost si mai vehement: "Atita timp cit inca mai exista acea Hotarire de Guvern prin care s-a dat terenul la Galati, nu vad ce ar putea face prefectul cu actiunea in instanta. Acea hotarire spune ca teritoriul respectiv e administrat de Galati, deci s-ar putea presupune ca Galatiul este in masura sa emita documente urbanistice. Nu stiu ce sa zic, dar nu cred ca o sa rezolve ceva".
In ceea ce il priveste, presedintele organizatiei municipale a PSD, Mihai Tudose, a replicat sec: "Intr-o societate normala, in care legile statului sint respectate, ar trebui ca actiunea prefectului sa reuseasca. Dar repet, asta intr-o societate normala....".
Convins ca procesul se va impotmoli, daca nu la Braila atunci sigur la Galati, e presedintele PC Braila, Gheorghi Obreja: "Cred ca o sa se faca apel la Curtea de Apel Galati si deja nu mai e nevoie sa mai spun ce se va intimpla in continuare. Nu o sa se rezolve nimic, niciodata, in plan local. Lucrurile se pot rezolva numai de la Bucuresti, ca doar cei de la Bucuresti au facut greseala initiala".
Mai increzator in justitia romaneasca se arata presedintele PLD Braila, Dan Sabau: "Ce a facut acum prefectul am tot incercat noi, parlamentarii PLD, prin interpelari, inca de cind am devenit parlamentari. Sper ca domnul prefect sa reuseasca deoarece actiunea aceasta vizeaza intrarea in legalitate. Si, din acest motiv, cred ca o sa aiba sanse de reusita".
Mai putin entuziast se arata presedintele PNTCD Braila, Gheorghe Chiru, care crede ca fara sustinere politica de la nivel central, nici o actiune pe plan local nu va reusi: "Va fi o lupta in justitie, cu termene si aminari, va dura foarte mult si pina atunci lucrurile vor ramine asa. Trebuie sa se rezolve pe plan politic la Bucuresti, ca altfel nu vad o iesire".
Vicepresedintele Partidului Verde, George Dragu, spune ca nu poate prognoza rezultatul initiativei prefectului, dar ca isi doreste ca acesta sa reuseasca. "Aici e vorba de legalitate si de faptul ca ea a fost incalcata. In acest context, imi doresc sa existe sanse de reusita. S-a facut o greseala in 2003 si acum trebuie indreptata".
Pe de alta parte, liderul PRM Braila, Mihai Danut, crede ca totul depinde de prefect si de cit de mult isi doreste acesta sa cistige procesul: "Trebuia facuta treaba asta mai demult. Acum, eu cred ca e rezolvabila, dar numai daca isi doreste prefectul foarte mult".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro