Mergi la conţinutul principal

Liderele Tricolorul Lanurile şi Viitorul II Ianca au obţinut victorii clare

Ambele lidere au obţinut victorii categorice în etapa a 8-a, Tricolorul Lanurile a câştigat cu 4-2 meciul cu Speranţa Măxineni, Merloi şi Bertescu de trei ori au înscris pentru echipa coordonată de Iulian Bibicu, iar pe stadionul Ştefan Vrăbioru, Viitorul II Ianca, formaţie pregătită de profesorul Viorel Ciucaşu, a câştigat cu 4-0 partida cu Vulturul Horia, golurile gazdelor fiind semnate de Toni, Ciucaşu, Mladin şi Paraschiv. Siretul Vădeni s-a impus cu 3-2 la Dacia Berteşti, Dună şi Mihai au înscris pentru gazde, Radu A. Crăciun şi Munteanu pentru formaţia vizitatoare. Revelaţia seriei întâi, Şoimii Unirea, a câştigat la scor, 4-1, în deplasarea de la FC Tufeşti, jucătorul meciului fiind Marius Iorga, de la oaspeţi, care a realizat o "dublă", celelalte două goluri ale oaspeţilor fiind realizate de Dima şi Ioniţă. FC Urleasca pentru care Nicuşor Bratosin a marcat un eurogol, iar Marius Neagu o "dublă" s-a impus cu 3-1 în partida derby de la Traian cu Voinţa Găiseanca. Însă eroul partidei a fost portarul gazdelor, Vali Radu, care a parat cel puţin patru mingi pe care scria gol. Tot în seria a doua, AS Bordei Verde a obţinut un succes la limită, 2-1, în deplasarea de la Voinţa Bărăganul, Cârjan a marcat pentru gazde, Marius Moise a înscris golurile oaspeţilor.
În seria întâi, pe primul loc se află Tricolorul Lanurile cu 27 de puncte, locul al doilea este deţinut de Dunărea Tichileşti 20 puncte, iar al treilea de Siretul Vădeni 19 puncte, iar în seria a doua podiumul se prezintă astfel: 1 Viitorul II Ianca 22 puncte, 2 Viitorul Cireşu 19 puncte, 3 Vulturul Horia 16 puncte.

Rezultatele înregistrate în etapa a 8-a:
Seria I:
Dunărea Tichilesti - Olimpia Cazasu 4-2
Dacia Berteşti - Siretul Vădeni 2-3
Tractorul Viziru - Romgal Romanu 1-4
Stanriz Stăncuţa - Înfrăţirea Gemenele 3-4
FC Tufeşti - Şoimii Unirea 1-4
Speranţa Măxineni - Tricolorul Lanurile 2-4
Dunărea Gropeni - Spicul Râmnicelu 0-3
Seria a II-a:
Victoria Deduleşti - Avântul Mircea Vodă 2-10
FC Urleasca - Voinţa Găiseanca 3-1
Viitorul II Ianca - Vulturul Horia 4-0
Unirea Grădiştea - Dinamo Salcia Tudor 1-3
Viitorul Galbenu - Viitorul Cireşu 1-6
Voinţa Făurei Sat - AS Jirlău 5-2
Spicul Zăvoaia - Comagrim Dudeşti 1-5
Voinţa Bărăganul - AS Bordei Verde 1-2

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro