Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Licitatie sau cerere de oferta pentru firma recuperatoare de amenzi?

Primarul Constantin Cibu crede ca in citeva saptamini va putea lasa incasatul amenzilor pe care brailenii le au de platit, pe miinile unei firme specializate. Cu toate acestea, primarul nici macar nu s-a hotarit daca va face licitatie pentru aceasta activitate sau va apela la metoda aplicata pina acum cu atit de mult succes, de catre reprezentantii administratiei publice locale, si anume cea a cererii de oferta. Conform explicatiilor oferite de primar, si cererea de oferta e tot o licitatie, asa, mai mica, si ca nu vede unde ar fi greseala daca ar face asa ceva: "Inca nu ne-am gindit la o firma. Trebuie sa facem o licitatie, o cerere de oferta.. o licitatie. Cred ca o sa mergem totusi pe varianta cererii de oferta. E mai bine asa... Da' nu vad ce-i gresit la asta. Ca nu putem sa apreciem valoare creantei care trebuie incasata... Mai ales ca unele amenzi sint deja expirate...". Acesta a mai adaugat ca este vorba de peste 10.000 de procese-verbale, din care unele sint prescrise de mult, ceea ce presupune faptul ca fiecare amenda trebuie atent verificata si indosariata pentru a nu exista erori: "Dupa ce vom desemna o firma cistigatoare, aceasta se va apuca de treaba cum stie mai bine. Va fi cistigul ei pina la urma, deoarece va incasa 15% din valoarea creantei totale. Problema e ca la noi in judet nu exista astfel de firme. Adica nu prea sint firme din acestea asa... in general. Sa vedem ce se va intimpla".




Categorie articol: 

Comentarii