Mergi la conţinutul principal

Licitaţie electronică pentru reabilitarea Căii Călăraşilor

Municipalitatea a schimbat macazul în achiziţii publice şi a trecut la o variantă mult mai simplă de atribuire a unor contracte pe bani publici, aceea a licitaţiilor electronice. Asta cel mai probabil după experienţele nefericite legate de licitaţii publice clasice, derulate la proiecte precum ISPA sau modernizarea Bulevardului Dorobanţilor, în care procedurile au durat extrem de mult, împotmolindu-se în contestaţii peste contestaţii. Aşadar, municipalitatea a ales să scoată la licitaţie electronică un proiect important şi destul de mare ca valoare, peste 28 milioane de lei: modernizarea şi reabilitarea străzii Calea Călăraşilor pe tronsonul între B-dul Dorobanţilor şi Independenţei.
Contractul aferent acestui proiect include lucrări de construcţii de conducte de apă şi de canalizare a apelor reziduale la mare distanţă, lucrări de drumuri şi lucrări de construcţii de linii de tramvai.
Pentru atribuirea acestui contract este programată în intervalul 6 aprilie, ora 14.00 - 7 aprilie, ora 14.00 o singură rundă de licitare electronică având criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut. Potrivit regulilor stabilite de autoritatea contractantă, ofertanţii vor putea vedea cea mai bună ofertă pe durata rundei precum şi numărul de participanţi înscrişi, cu menţiunea că licitaţia nu se va prelungi automat în cazul modificării clasamentului. Aşa cum am spus, valoarea totală a contractului este de 28,113 milioane lei, iar pasul minim de licitare de 28.113,15 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro