Mergi la conţinutul principal

Licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor naţionale, amânată pentru ianuarie

Atribuirea contractului de circa 7 milioane de lei, fără TVA, scos la bătaie de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) SA pentru serviciul de deszăpezire în lunile de iarnă, din sezonul rece 2015 - 2016, pe raza judeţului nostru, a fost amânată din nou, pentru ultima săptămână din ianuarie. Dacă programarea iniţială era pentru 24 noiembrie, compania a revenit cu un nou anunţ, în care termenul de deschidere a ofertelor este stabilit în data de 26 ianuarie 2016. În rest, termenii anunţului de licitaţie rămând aceiaşi: valoarea estimată, fără TVA, de aproape 7,014 milioane lei (fără TVA), cu posibilitatea încheierii ulterioare a două contracte subsecvente (valoarea celui mai mare subsecvent este de aproape 3,54 milioane lei, fără TVA).
Potrivit anunţului postat în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), firmele interesate trebuie să constituie aceeaşi garanţie de participare în cuantum de 70.139 lei şi, în plus, trebuie să depună şi bilanţul contabil pentru anii 2012 - 2014, din care să reiasă că media globală a cifrei de afaceri este de 6,724 milioane lei. De asemenea, eventualii ofertanţi trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani au mai prestat servicii similare, în valoare de cel puţin 1,769 milioane lei, la nivelul a maxim trei contracte. O altă cerinţă impusă prin caietul de sarcini este aceea ca firmele interesate de acordul-cadru să dovedească faptul că dispun (şi discutăm aici despre dotare proprie, închiriere sau alte forme de punere la dispoziţie) de un parc auto compus, printre altele, din minim un utilaj multifuncţional cu echipamente; un tractor de mare capacitate cu echipament; 17 ATB-uri (autoutilaj multifuncţional) dotate cu lamă şi RSP; un ATB (cisternă) dotat cu lamă; patru buldoexcavatoare; patru încărcătoare frontale şi câte un autoremorcher, autogreder şi automacara, plus o staţie de preparare a soluţiei antiderapante - CaCl2.
Aşa cum am spus, tipul procedurii stabilite pentru atribuirea contractului este licitaţie deschisă.
Termenul limită pentru a înscrie o ofertă expiră marţi, 26 ianuarie, ora 09.00, iar deschiderea ofertelor este programată în aceeaşi zi, la ora 11.00.
Potrivit datelor prezentate pe pagina web a CNADNR, în sezonul rece trecut, compania a avut semnat un acord cadru cu "Tancrad" SRL Galaţi, pentru o perioadă de 16 luni, începând cu ianuarie 2014, până în luna mai, anul curent. Valoarea acestui acord cadru a fost de 15,65 milioane lei, cu tot cu TVA.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro