Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Liceul cu Program Sportiv Brăila, 25 de ani de la înfiinţare

• Diana Mocanu, prima înotătoare a României medaliată cu aur la Olimpiadă, dar şi campioană mondială, precum şi atletul Ionuţ Pungă, cel care a cucerit primul titlul mondial la juniori al României, au onorat cu prezenţa acest eveniment • nu au fost prezente, dar au primit totuşi distincţii, Camelia Potec, Anişoara Cuşmir, Adelina Gavrilă şi Beatrice Coadă 

 

Liceul cu Program Sportiv Brăila a bifat al 25-lea an de când este angrenat cu sportivii săi în competiţiile naţionale şi internaţionale, o periodă cu rezultate excelente, dacă ţinem cont numai de cele trei medalii de aur olimpice obţinute de Diana Mocanu şi Camelia Potec, dar şi de aurul mondial al Dianei. Gruparea şcolară brăileană, care în anul 1996 s-a situat pe un onorant loc patru la nivel naţional pentru rezultatele sportive, după Steaua, Dinamo şi Dinamo Braşov, a mai aniversat două momente deosebite din istoria sa, 50 de ani de Club Sportiv Şcolar şi 40 ani de Şcoală Generală nr. 30.

Prima parte a festivitărilor care au marcat acest eveniment, organizat de LPS Brăila în parteneriat cu Primăria Brăila şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, a avut loc la sediul grupării sportive prin dezvelirea unei plăci aniversare. Aceasta a fost dezvelită de primarul Marian Dragomir şi directorul LPS, Alin Oprea, eveniment urmat de o slujbă religioasă de sfinţire a acestei plăci aniversare.

Restul acţiunilor programate în cadrul acestui eveniment au avut loc la Teatrul “Maria Filotti”. Cu acest prilej au fost înmânate plachete celor şase sportivi reprezentativi, celor care au dus faima liceului şi României peste hotare. Au urcat pe scenă dubla campioană olimpică de la Sydnei în probele de 100 şi 200 m spate, Diana Mocanu, cea care dealtfel a fost prima înotătoare a României medaliată cu aur la Olimpiadă şi care apoi a devenit şi campioană mondială precum şi Ionuţ Pungă, cel care a câştigat pentru prima dată în istoria atletismului românesc titlul mondial la juniori. Organizatorii au mai pregătit alte patru plachete pentru Camelia Potec, medaliată cu aur în proba de 200 m liber la Atena, Anişoara Cuşmir, Adelina Gavrilă şi Beatrice Coadă. Premiul Anişoarei Cuşmir a fost ridicat de o altă valoroasă atletă brăileană în activitate, Anamaria Ioniţă. Aceasta i-a dat ulterior distincţia oferită de LPS Brăila fostei campioane olimpice la săritura în lungime, cea care are în palmares şi şase recorduri mondiale. Aceleaşi distincţii le-au fost acordate antrenorilor emeriţi Laura Sachelarie, Gabriela Stoicescu, Ioan Leu, Mihail Dumitru şi Ion Ionescu.

Au mai fost acordate diplome elevilor, profesorilor, foştilor elevi şi profesori, antrenorilor care au dus numele liceului în ţară şi peste hotare. Printre invitaţii de onoare la acest moment festiv s-au regăsit primarul Marian Dragomir, inspectorul şcolar adjunct, Dan Mihai Gheorghţă, viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea.

“La ceas aniversar mulţumim tuturor sportivilor, antrenorilor, directorilor, cadrelor didactice şi întregului personal al Liceului cu Program Sportiv Brăila din toate timpurile pentru că au făcut posibile obţinerea a sute de premii naţionale, balcanice, europene şi mondiale. Rezultate deosebite obţinute graţie perseverenţei şi dăruirii unor inimoşi sprtivi şi antrenori care au crezut în visul lor şi nu trebuie să uităm că în spatele acestor copii au fost părinţii, cei care au înţeles că performanţa cere implicare şi sacrificii. Sunt foarte bucuros de faptul că am onoarea de a fi directorul celui mai tânăr liceu brăilean, unul care însă a reuşit să obţină cele mai mari performanţe sportive din toate timpurile atât ale Brăilei cât şi ale României”, a declarat Alin Oprea, directorul LPS Brăila.

După decernarea premiilor a urmat un frumos program artistic în care protagonişti au fost tot elevii Liceului cu Program Sportiv Brăila.




Categorie articol: 

Comentarii