Mergi la conţinutul principal

Liberalul Cibu nu e în măsură să vorbească despre nepotism

Social-democraţii cred că senatorul PNL de Brăila, Constantin Cibu, este de-a dreptul deplasat atunci când îi acuză pe ei de nepotism. Aceştia spun că nu ar trebui să vorbească tocmai cel care ar fi făcut numai nenorociri şi şmecherii de 2 lei pe timpul mandatului. Mai precis, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a precizat că recentele nume propuse pentru şefia unor direcţii deconcentrate, cum ar fi Cristi Balcan, Ionuţ Puiu, rude cu diferiţi lideri din PSD Brăila, sunt numai orientative, dar că au ajuns pe listă datorită competenţei profesionale şi nu datorită gradului de rudenie cu cine ştie cine: "De la propuneri la realizare e cale lungă. Numele acestora au fost orientative, avem şi alte propuneri, avem o listă întreagă cu CV-uri, lucrurile nu sunt aşezate acum. Dar indiferent pe cine numim, nu ar trebui să fie preocuparea lui Cibu. Mai bine îşi vedea el de treabă când trebuia, nu să facă şmecherii de 2 lei, cum a făcut... Nu s-a văzut nimic bun în Brăila pe mandatul lui, iar la noi, în 8 luni, se cunoaşte". Stancu a mai precizat că nici măcar proiectul reabilitării centrului istoric nu îi aparţine lui Cibu, acesta fiind în întregime realizat de către CJ: "Nu am sesizat să fi făcut ceva în 4 ani...Numai nenorociri...Cum ar fi zona liberă...Pe final de mandat i-a mai dat 40 de ha lui «Galmopan»....da' nu ştia nimeni, nu?".

Întrebat cum anume comentează referirile la adresa fiului său, propus pentru "Drumuri Naţionale", deputatul Viorel Balcan a precizat : "Dacă e bun să fie numit, dacă nu, să stea în spate...Fiul meu chiar ştie meserie şi e bun la ceea ce face".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro