Mergi la conţinutul principal

Liberalii, hotărâţi să elimine taxa pe apa de ploaie

• peste 2.000 de brăileni au semnat deja pentru eliminarea taxei pe apa pluvială, în cadrul campaniei demarate de PNL Brăila • semnăturile se strâng la sediul partidului din Calea Călăraşilor, colţ cu strada Tineretului, dar şi online • PNL susţine că a mai găsit o soluţie pentru această problemă: mandatarea primarului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, de către consilieri, pentru iniţierea unui proiect de hotărâre în cadrul ADI Dunărea pentru reducerea la zero a coeficientului aplicabil formulei de calcul a taxei pe apa de ploaie

 

Campania de strângere de semnături, iniţiată de PNL Brăila pe 6 octombrie, pentru eliminarea taxei pe apa meteorică este în plină desfăşurare. Cetăţenii semnează atât la cortul amplasat în faţa sediului de pe Calea Călăraşilor colţ cu strada Tineretului cât şi online. Ieri, erau 2.000 de semnături depuse, iar petiţia online fusese semnată de 243 de persoane.

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri la sediul partidului, preşedintele Alexandru Dănăilă a ţinut să precizeze că această taxă pe apa pluvială este plătită de fiecare cetăţean al municipiului, inclusiv de cei care locuiesc la blocuri. “Vreau să fac o scurtă informare despre campania noastră de strângere de semnături pentru eliminarea taxei meteo şi pentru reducerea taxei de salubritate, de la 11 la 6 lei, începând cu luna viitoare. Este a doua încercare a noastră, după ce prima a fost respinsă prin votul celor de la PSD, ambele la îndemnul domnului primar Marian Dragomir, bineînţeles. Astăzi, strângerea de semnături este în curs de desfăşurare, are o evoluţie bună, oamenii vin şi semnează şi iau tabele să completeze şi vecinii sau prietenii. Mai sunt şi oameni care trăiesc cu frica de a nu fi daţi afară de la serviciu, cum ar fi spre exemplu angajaţii CUP Dunărea. Îi înţeleg, dar nu înţeleg de ce să se întâmple acest lucru, având în vedere că sunt şi ei cetăţeni ai acestui oraş şi sunt afectaţi. Vreau să mai precizez că toate Asociaţiile de Proprietari plătesc taxă pentru apă meteo. La majoritatea afişierelor, unde sunt trecute calculele cu privire la sumele datorate de fiecare locatar este trecut un singur reper: «apă» sau «apă canal», dar niciodată nu este trecută şi această taxă pentru apa de ploaie. Atunci, oamenii de la bloc nu ştiu că şi ei plătesc apa de ploaie. Este important să transmitem acest mesaj: toţi locuitorii municipiului Brăila care beneficiază de apă curentă, plătesc şi apa meteo, unde există abonament. Probabil, în modul de redactare a tabelelor de la afişier, cei care le fac nu trec toate reperele pentru care oamenii plătesc. Fiecare plăteşte taxa pe apa de ploaie. La curte, lucrurile sunt evidente: acolo e factură individuală”, a precizat Dănăilă. Acesta a oferit explicaţii şi despre modul în care este calculată taxa pentru apa pluvială în situaţia brăilenilor care locuiesc la bloc. Liberalul susţine că locuitorii de la apartamente plătesc apa meteo pentru două suprafeţe: cea construită şi cea neconstruită. Mai mult, cantitatea de apă facturată de către CUP Dunărea ar fi mult mai mare decât apa care trece prin Staţia de Epurare, a mai specificat liderul PNL Brăila. Potrivit lui Dănăilă, se înmulţeşte suprafaţa construită cu media consumului de apă pe ultimele luni şi cu un coeficient de scurgere, care are valoarea 0,6. În cazul suprafeţelor neconstruite, coeficientul este de 0,06. “Asta este explicaţia celor de la CUP Dunărea: există infiltraţii în reţeaua de canalizare, inclusiv din zonele neamenajate. Problema în esenţă, care a ieşit din discuţiile cu cetăţenii, este reprezentantă de cantitatea de apă epurată. Noi plătim această taxă meteo, dar cineva ştie care este cantitatea adevărată de apă epurată din Brăila? Dacă adunăm apa consumată şi apa meteo, rezultă o cantitate mult mai mare decât cea care trece prin staţia de epurare. Depăşeşte cu cel puţin 30%. CUP Dunărea încasează mai mulţi bani în acest fel”, a mai spus acesta.

 

Propunerea liberalilor: primarul să iniţieze un proiect de hotărâre pentru reducerea coeficientului la zero

După modelul judeţului Buzău, PNL Brăila vrea să depună un proiect de hotărâre atât în Consiliul Local Municipal, cât şi în Consiliul Judeţean, pentru mandatarea primarului Marian Dragomir, respectiv a preşedintelui CJ, Fracisk Chiriac, pentru ca aceştia să poată depune, la rândul lor, un proiect de hotărâre la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Dunărea Brăila prin care să reducă la zero coeficientul folosit pentru calcularea taxei pe apa de ploaie. Liberalii au dat exemplul judeţului Buzău, unde administraţia a reuşit să scape cetăţenii de plata taxei pe apa pluvială.

“Astăzi, am depus la Consiliul Local şi urmează să depunem şi la Consiliul Judeţean un proiect de hotărâre cu privire la mandatarea primarului municipiului Brăila, care este preşedintele ADI Dunărea, şi mandatarea preşedintelui CJ, care este şi el membru în Adunarea Generală ADI Dunărea, pentru a elimina taxa de ploaie prin reducerea coeficientului aplicabil formulei prin care se calculează această valoare, la 0. Proiectul nostru din CLM va viza faptul că primarul, în calitate de preşedinte al ADI, va trebui să iniţieze un proiect de hotărâre în ADI prin care să propună reducerea coeficientului aplicabil taxei pentru apa de ploaie, pentru persoanele fizice şi pentru persoanele juridice, pentru suprafeţele construite şi pentru cele neconstruite, la zero. Practic, este o măsură temporară până când parlamentarii noştri vor reuşi să strângă semnăturile şi va intra în dezbaterea Parlamentului legea care va elimina total această apă meteorică din orice formulă. Acest lucru s-a întâmplat la Buzău. Buzăul a făcut lucrul acesta, la ei se aplică, deci se poate. Hotărârea ADI are caracter normativ, nu este supusă controlului Prefecturii. Nu evităm nimic, aşa este procedura legală. Se aduce la cunoştinţă în CLM hotărârea ADI, consilierii îşi pot da cu părerea şi cam atât. (...) Inclusiv primăria plăteşte nişte sume enorme pentru apa de ploaie. Asta este cu atât mai grav, cu cât Primăria plăteşte taxa pentru apa de ploaie din banii proveniţi de la cetăţenii care au plătit deja apa de ploaie. Indirect, cetăţenii plătesc apa de ploaie a lor, dar şi a primăriei. CUP Dunărea are un profit prea mare pentru scopul pentru care a fost creată”, a conchis Alexandru Dănăilă.

 

Brăilenii care vor să semneze petiţia online o pot face AICI.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro