Mergi la conţinutul principal

Leonard Orban, la Guvern pentru a discuta despre Ministerul pentru fonduri UE

"Discuţia este legată în principal de ministerul care va coordona fondurile europene", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Ministerul Fondurilor Europene va fi înfiinţat, probabil, în luna octombrie, iar cel mai probabil va fi condus de Leonard Orban, a declarat, vineri, ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea.
El a arătat că înfiinţarea Ministerului pentru Coordonarea Absorbţiei Fondurilor Europene nu va presupune acreditarea altor structuri pentru absorbţia acestor fonduri, deoarece o astfel de procedură ar lungi şi mai mult procesul. Ministerul va coordona structurile care au legătură cu absorbţia fondurilor europene şi va fi principala interfaţă cu Bruxelles, pentru a accelera acest proces.
Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului prevede, la articolul 36, că "ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură".
"Prim-ministrul poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător", stabileşte articolul 37 al aceluiaşi act normativ.
Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, sâmbătă, la Suceava, că modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea unui nou minister nu presupune ca toţi miniştrii să fie reaudiaţi în comisii, ci doar candidatul pentru noul minister, iar noul Cabinet trebuie să obţină 235 de voturi în Parlament.
Surse politice au declarat agenţiei MEDIAFAX, în 7 iulie, că înfiinţarea unui minister de Afaceri Europene, condus de liderul UNPR Marian Sârbu sau de consilierul prezidenţial Leonard Orban, fost comisar european, şi care să gestioneze inclusiv proiectele finanţate din fonduri UE, a fost discutată de preşedintele Băsescu cu premierul Boc, în întâlnirea din aceeaşi zi, la Palatul Victoria.
Leonard Orban a fost, în perioada 2001-2004, negociator-şef adjunct al României cu Uniunea Europeană, iar din decembrie 2004 până în aprilie 2005 a fost negociator-şef cu Uniunea Europeană.
Ca secretar de stat în Ministerul Integrării Europene, Leonard Orban a fost, apoi, coordonator al poziţiei României referitoare la statutul de observator activ la Uniunea Europeană, iar din iunie 2006 a fost şeful delegaţiei României pentru negocierea aderării la Spaţiul Economic European.
În perioada ianuarie 2007 - februarie 2010 a fost comisar european pentru Multilingvism.
Din martie 2010, Leonard Orban este consilier prezidenţial pe probleme de afaceri europene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro