Mergi la conţinutul principal

Legea lustratiei - misiune imposibila

Prin mediul politic incepe sa se vorbeasca din nou de o lege a lustratiei. In primul rind, aceasta lege ar interzice celor care au facut parte din structurile de conducere ale Partidului Comunist sa detina vreo functie publica importanta timp de 10 ani de la intrarea in vigoare a legii. Asta ar insemna ca toti fostii nomenclaturisti sa nu mai poata fi presedinti, parlamentari, primari, prefecti ori sefi de Consilii Judetene. Adica, marea majoritate a celor care ne-au condus in ultimii zeci de ani - inclusiv in cei 16 ani scursi de la caderea lui Ceausescu - sa traga pe dreapta o perioada buna de timp. O lege care ar aparea atit de tirziu, dar care, sincer, ar fi atit de necesara! Oare cum ar fi aratat Romania azi fara Ion Iliescu? Sau fara toti cei care, intr-un fel sau altul, au avut legaturi strinse cu PCR? Cum ar fi aratat Braila acum fara Anton Lungu? Cum se face ca majoritatea covirsitoare a celor care ne conduc azi ne-au condus sau ne-au reprezentat si pe vremea comunismului? Cum se face ca n-a existat inca un proces al comunismului? In 1990 nu intelegeam ce vroiau sa spuna sustinatorii punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Eram elev atunci si tot ceea ce ma bucura era ca nu mai exista Ceausescu. Mult mai tirziu am inteles ca, in Romania, ruptura de comunism nu s-a facut cu adevarat in decembrie '89. Asa ne-am trezit nevoiti sa alegem, in 2000, la alegerile prezidentiale, intre Iliescu si Vadim. Si ne-am bucurat ca a cistigat Iliescu. Cum la fel am fost pusi, in 2004, sa votam, pentru Primarie, fie un fost membru al CC al PCR, fie un fost sef al UTC. Asta ca sa scapam, in sfirsit, de "tatuca" lor de dinainte de 1990, Anton Lungu! Si iar ne-am bucurat pentru asta!
O eventuala lege a lustratiei nu ne-ar mai pune in astfel de situatii. Si tind sa sper ca se vor gasi candidati nu doar necomunisti, ci si capabili sa ne conduca si sa ne reprezinte in Parlament, care pina acum au stat in umbra nu doar pentru ca ar fi niste incompetenti, ci si pentru ca nu le-a placut politica. Sau pentru ca n-au fost lasati sa iasa in fata, iar o astfel de lege le-ar crea si lor posibilitatea de a se remarca. O lege care sa nu-l bucure doar pe Gheorghe Chiru ca i-ar da ocazia de a scapa de contracandidati pe care, altfel, i-ar fi aproape imposibil sa-i invinga. Dar imi este extrem de greu sa cred ca o astfel de lege se va vota in Romania. Pentru ca, inainte de orice, cu legea lustratiei trebuie sa fie de acord parlamentarii, adica exact cei care, in mare masura, sint vizati a fi dati de-o parte daca legea s-ar aproba. O misiune cu adevarat imposibila! Iar astea se termina cu bine doar in filme.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro