Mergi la conţinutul principal

Legea Achiziţiilor Publice va fi modificată, pentru simplificarea licitaţiilor

• anunţul a fost făcut de senatorul PSD Ion Rotaru • acesta a susţinut că schimbările vor viza contestaţiile, modul şi timpul de rezolvare şi consecinţele depunerii contestaţiilor • social-democratul a dat exemplul Podului peste Dunăre, licitaţie contestată, fapt care va duce categoric la întârzierea începerii lucrărilor de construcţie

 

Senatorul PSD, Ion Rotaru, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Legea Achiziţiilor Publice va fi modificată. Schimbările vor viza contestaţiile, modul şi timpul de rezolvare, precum şi consecinţele contestării unei licitaţii. Social-democratul a oferit exemplul unei comune brăilene, unde urma să se deruleze un proiect. Numai că, după desemnarea câştigătorului, a fost depusă o contestaţie, care a fost rezolvată abia după un an. “Sunt multe lucruri care trebuie îndreptate din punct de vedere legislativ, cum ar fi Legea Achiziţiilor Publice care trebuie neapărat modificată şi se lucrează la acest aspect, pentru că de aici au apărut multe disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte licitaţiile şi veţi vedea că sunt noutăţi care vor pune pe un făgaş normal acest mecanism privind licitaţiile, pentru a scurta termenele de contestaţie, modul în care se rezolvă contestaţiile, ce consecinţe pot să decurgă din acest lucru, astfel încât să nu mai avem situaţii … Am fost ieri (joi – n.r.) în judeţ, într-o comună unde a fost o contestaţie pe o lucrare care, în sfârşit, după un an şi ceva, s-a rezolvat, şi de-o lună şi jumătate nu a venit nimeni să înceapă lucrarea”, a declarat senatorul Ion Rotaru.

În cadrul acestui subiect, social-democratul a atins şi subiectul podului peste Dunăre, care ar urma să fie construit la Brăila. Aşa cum v-am informat, a fost desemnată firma câştigătoare pentru construcţia acestuia, însă a apărut o contestaţie la licitaţie. Ulterior, aceasta a fost respinsă. “Am sperat că nu va fi nicio contestaţie. Ea, însă, există, acolo a fost o analiză care a durat ceva timp de la depunerea ofertelor până la adjudecare şi, sigur, cei care au luat decizia au analizat şi au desemnat câştigătorul au făcut-o cu atenţie, cel puţin aşa cred eu. Dacă vor fi lucruri care nu au fost în regulă, vom vedea ce se întâmplă. Este regretabil atâta timp cât ai sursa de finanţare, atâta timp cât proiectul este viabil şi exista această posibilitate în 12 luni să se realizeze proiectarea, iar în următoarele 24 luni execuţia …”, a adăugat Rotaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro