Mergi la conţinutul principal

Lectii la domiciliu pentru minora de 12 ani care a ramas insarcinata cu tatal ei

Evenimentele cutremuratoare din satul Gabrielescu au determinat autoritatile sa ia masuri urgente. Acuzatiile de incest ale unei fete de numai 12 ani au dat peste cap linistea comunitatii. Ionela spune ca tatal sau a violat-o de nenumarate ori din vara anului trecut si pina acum. Fata este insarcinata acum in aproape 6 luni si este gazduita in Centrul Maternal care functioneaza in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC). Copila a trecut acum in clasa a VII-a. Inceputul unui nou an scolar nu este unul obisnuit pentru ea.
Avind in vedere situatia diferita prin care trece, reprezentantii DGASPC au decis ca una dintre cele mai bune variante este ca minora sa ia lectii la Centrul Maternal. "Este mult mai bine ca in acest caz, minora sa urmeze orele de instruire la domiciliu. Legea prevede o asemenea posibilitate. In acest sens vom lua legatura cu Inspectoratul Scolar Judetean pentru a obtine un certificat pentru a invata la domiciliu", ne-a declarat Alexandru Sculschi, director general al DGASPC Braila. Reamintim ca in decurs de un an, fetita de 12 ani a spus ca a fost constrinsa sa intretina mai multe raporturi sexuale cu propriul tata. Ionela a declarat, in cursul acestei luni, ca parintele sau a violat-o chiar sub ochii fratelui de doar 3 ani. Fata a spus ca este insarcinata abia cind burtica s-a marit vizibil.
Dupa ce au fost instiintate in legatura cu acest caz, autoritatile au inceput cercetarile. Reprezentantii DGASPC, ai Politiei, ai Primariei si conducerea scolii unde invata fata s-au deplasat la fata locului. Petrica B., asa-zisul "tata", este cercetat acum pentru incest. Fata a locuit initial la rudele pe linie materna, impreuna cu mama sa. Ulterior, avind in vedere faptul ca mama nu mai statea cu fata si a revenit la domiciliul conjugal, motivind ca trebuie sa aiba grija si de copilul de 3 ani, fratele Ionelei, masura de protectie speciala decisa de conducerea DGASPC Braila a fost internarea in Centrul Maternal. Hotarirea a fost motivata si de faptul ca starea de sanatate a minorei poate fi mai bine supravegheata in acest fel, mai ales ca sarcina este una cu risc, copilul fiind predispus la malformatii in zona craniana, dar si la inima. Tot cu sprijinul specialistilor de la DGASPC, fetita va invata cum sa aiba grija de copilul care urmeaza sa se nasca, concomitent cu faptul ca va urma cursurile specifice clasei a VII-a.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro