Mergi la conţinutul principal

Lectia greceasca

Daca ar fi existat pe linga cele 31 de capitole ale Tratatului de aderare un al 32-lea, despre cum sa pierdem banii alocati prin fonduri europene, cu siguranta ca l-am fi indeplinit cu brio inca de la prima strigare. De altfel, Bucurestiul a fost criticat in repetate rinduri pentru dezinteresul manifestat in legatura cu oportunitatile financiare puse la dispozitie de mai multe institutii si organizatii europene. Pentru braileni, cel mai graitor - si, din pacate, cel mai resimtit - exemplu este modernizarea strazilor celor trei cartiere: Chercea, Brailita si Radu Negru. Lucrarea a inghitit pina acum jumatate din banii alocati proiectului, si e departe de a fi incheiata, ca sa nu mai spun ca termenul de finalizare a fost cu mult depasit. Ar trebui sa ne mire faptul ca sintem pe punctul a lua o mare teapa? Poate ca nu, dat fiind ca tot acest scenariu seamana izbitor cu metode practicate si de unii intreprinzatori autohtoni. Contractarea unei lucrari de amploare si lungirea ei cu mult peste termenul limita e o practica incetatenita mai ales cind este vorba de investitii pe bani publici, si asta pentru ca afacerea necesita fonduri peste cele estimate. In ultima vreme, gaselnita a fost contracarata de inserarea in contract a penalitatilor de intirziere. Dar neprevazutul isi baga oricum coada.
In Romania, se obisnuieste ca o firma plina de datorii sa fie declarata falimentara sau este pur si simplu lasata de izbeliste ori vinduta, iar din "cenusa" ei - adica din infrastructura ei si pe baza contractelor cele mai avantajoase - renaste una noua. Asa da de inteles si strategia recenta a societatii grecesti care a lasat balta, atit la propriu cit si la figurat, strazile din nord-vestul orasului. "Athena" SA Grecia are un alt proprietar acum, dar schimbarea patronatului n-ar trebui sa implice suspendarea lucrarilor, desi, dupa cum au mers lucrarile pina acum, nu e deloc limpede cind s-a facut intr-adevar treaba. Estimarile arata ca uriasul santier s-a oprit undeva pe la jumatatea proiectului, fiind acum pustiu. Mii de locuitori de pe strazile lasate de izbeliste s-au trezit ca o duc mai rau, pentru ca doar autovehiculele cu senile mai pot intra pe drumurile respective. Cine plateste pentru dezastrul acesta? Depinde ce prevede contractul, insa dupa ce ne-am fript cu grecii de la "Athena", ar fi bine ca autoritatile noastre sa fie mai vigilente si vorba aceea, sa sufle in cit mai multe iaurturi de acum inainte.
A nimerit el, orbul, Braila - sau mai bine zis l-au nimerit autoritatile locale la licitatie. Iar ca sa-l prindem acum si sa-i scoatem ochii - asta deja presupune alti bani, alta distractie, dat fiind ca firma greceasca are acum un nou proprietar, in Cipru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro