Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Lecţia despre Istoria României

Nu sunt regalistă. Nu am nicio culoare politică şi nici nostalgia unor vremuri apuse. Despre monarhie şi despre rege îmi povestea bunicul, în serile lungi de iarnă, când casa mirosea a cetină de brad, iar el depăna amintiri despre un război în care şi-a îngropat un frate la Cotu Donului şi altul în Munţii Tatra şi tot aştepta nişte americani care întârziau să mai vină...

La şcoală am fost îndoctrinaţi cu Socialismul ştiinţific şi am învăţat o Istorie a românilor trunchiată sau ciopârţită, iar despre Regele Mihai se spunea că a fugit din ţară cu un tren plin cu aur, cu tablouri şi alte bunuri şi că huzureşte pe undeva, prin Europa, fără să îl intereseze de soarta poporului său.

După acel 30 decembrie 1947, când Cabinetului Petru Groza a decis că monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru, românii s-au obişnuit să asculte de alte şi ale cabinete şi de ordinele de la Răsărit. Într-un alt decembrie, am pus la zid comunismul şi ne-am împuşcat conducătorul în Ziua de Crăciun, ca nişte buni creştini şi am crezut că, prin sângele unor copii nevinovaţi, despre care acum nu se mai spune mare lucru, ne-am spălat păcatele şi ne-am răscumpărat liberatea.

Între timp, ne-am cam lămurit ce înseamnă revoluţie şi lupta pentru Putere, dar, din 1989 şi până acum încă nu am aflat care au fost teroriştii şi cine a tras în noi după 22.  

De o săptămână însă, de când Regele Mihai a trecut la cele veşnice, ne-am trezit brusc la realitate şi ne-am amintit că  este regele românilor. Posturile de televiziune au prezentat o sumedenie de interviuri şi reportaje cu şi despre Regele Mihai, au transmis în direct ore în şir şi au făcut tot felul de dezbateri, reţelele de socializare au explodat de regrete şi de poze cu familia regală.

În zilele de doliu naţional, zeci de mii de oameni au stat ore în şir la coadă să aducă un ultim omagiu celui care a fost ultimul rege al acestui popor. Oameni care l-au cunoscut şi oameni care au descoperit ce a reprezentat Mihai l pentru  istoria acestui popor abia în ultimii ani, au format un brâu viu, de kilometri întregi şi au aşteptat în tăcere, cu smerenie, să se închine în faţa Regelui. Mulţi dintre ei au venit din toate colţurile ţării şi şi-au plecat fruntea, cu mâna pe inimă, la catafalcul regal. Au respectat cu sfinţenie rigorile Casei Regale şi au dat dovadă de decenţă, de bun simţ, de respect pentru ultimul suveran al românilor.

Respect pe care mulţi dintre români nu îl pot arăta faţă de actualii conducători şi faţă de actuala clasă politică.

Spun asta pentru că, la doar câţiva kilometri de locul în care românii îşi luau rămas bun de la Regele Mihai, politicienii noştri se ştergeau pe picioare cu respectul pentru popor şi dădeau legi în favoarea corupţiei, a hoţiei şi a fărădelegilor. O gaşcă de penali şi de penabili îi sfidează cu nonşalanţă pe românii care au ajuns la capătul puterilor şi care s-au săturat de promisiuni şi de bătaie de joc.

Ce am înţeles eu în această săptămână este faptul că românii încă nu şi-au pierdut demnitatea şi respectul. Se spune că respectul se câştigă. Regele Mihai a ştiut să câştige respectul românilor. Din decembrie '89 şi până acum,  politicienii noştri nu au reuşit aşa ceva şi, de la an la an, încrederea în cei care ne conduc este din ce în ce mai şubredă. Pentru noi, românii, în luna decembrie se scrie câte o pagină de istorie. Decembrie 1947, decembrie 1989, decembrie 2017...în luna decembrie, avem nevoie de o schimbare. O schimbare în bine. Ne atinge un val de emoţie la catafalcul ultimului rege încoronat al românilor şi un val de revoltă faţă de fabricanţii de legi şi faţă de politicienii fără scrupule şi fără pic de respect pentru cei care i-au ales în fruntea ţării. În acest decembrie, am învăţat încă o lecţie despre Istoria adevărată a României. Respect şi drum lin către eternitate, Majestate!




Categorie articol: 

Comentarii