Mergi la conţinutul principal

Laura Codruţa Kovesi a scăpat de controlul judiciar

• ea a explicat miercuri, la ieşirea de la instanţa supremă, şi de ce a solicitat protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri seară, admiterea contestaţiei depuse de Laura Codruţa Kovesi şi a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus de Secţia de anchetă a magistraţilor în cazul fostei şefe DNA, în dosarul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa, informează MEDIAFAX.

“Am dat o declaraţie, am explicat motivele de nelegalitate pentru care am apreciat că se impunea ca eu să fac această contestaţie, am răspuns şi la întrebări, avocatul meu a susţinut motivele, o să vedem ce decide instanţa. A participat şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un procuror de la Secţia specială, dar ce s-a întâmplat în sala de judecată eu nu vă pot spune. Am făcut o contestaţie în care am arătat că măsura (controlului judiciar – n.r.) nu a îndeplinit condiţiile cerute de lege şi mi-am motivat contestaţia în acest sens. Voi respecta decizia (instanţei – n.r.) indiferent care va fi aceasta”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, miercuri, la ieşirea de la instanţă.

Fosta şefă a DNA este de părere că există o legătură între campania declanşată împotriva procurorului general Augustin Lazăr şi cea a şefei Curţii Supreme şi ancheta declanşată împotriva sa.

Laura Codruţa Kovesi a explicat miercuri, la ieşirea de la instanţa supremă, unde a contestat măsura controlului judiciar dispusă împotriva sa de Secţia de anchetare a magistraţilor, şi de ce a solicitat protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), precizând că a primit ameninţări.

“Da, am protecţie în acest moment. Protecţia mi-a fost oferită pentru că am primit numeroase ameninţări”, le-a declarat jurnaliştilor fosta şefă a DNA, explicând contextul în care a solicitat şi a primit protecţia ofiţerilor SPP. “Atunci când am încheiat mandatul, am trimis copie după toate ameninţările pe care le-am primit şi după toate riscurile care există cu privire la siguranţa mea fizică, iar Consiliul Suprem de Apărare a ţării a decis că trebuie să beneficiez de protecţie în continuare”, a spus Laura Codruţa Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi este pusă sub control judiciar de secţia de anchetare a magistraţilor în dosarul privind mita pe care i-ar fi cerut-o lui Sebastian Ghiţă pentru repatrierea, din Indonezia, a fostului director FNI, Nicolae Popa, condamnat în lipsă la închisoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro