Mergi la conţinutul principal

Later edit: Cui i-e frică de tehnocraţii lui Cioloş

E clar că persoana care i l-a propus lui Cioloş pe Baciu nu i-a vrut binele premierului desemnat. Şi nu este exclus să mai apară vreo asemenea surpriză printre cei nominalizaţi.

Sunt câteva semne de întrebare şi în privinţa fostului pesedist Vasile Dâncu, dar şi a şefului Poliţiei, Petre Tobă, propus viitor ministru de Interne. Dar, în general, viitorul guvern pare cu adevărat unul care promite - spre deosebire de mai toate guvernele din ultimii 26 de ani.
Evident, nu există ministru nominalizat care să nu fi fost atacat imediat prin mediul online de fel de fel de postaci, dezinformatori ori pur şi simplu ignoranţi. Ba că ministrul Jusţiei e prietenă cu Monica Macovei, (ar fi fost de preferat să fie prietenă cu Elena Udrea?), ba că vicepremierul Borc va urmări interesele multinaţionalelor (un profesionist excelent, o numire cu adevărat lăudabilă), ba că sunt oameni de la Bruxelles şi FMI (foarte bine, pentru că acolo chiar ajung să lucreze profesionişti desăvârşiţi). Oricum, nu va exista niciodată vreo formulă guvernamentală care să mulţumească pe absolut toată lumea.
Cu adevărat important este însă ce va face noul guvern, iar printre planurile acestuia se numără câteva obiective de-a dreptul curajoase: alegerea primarilor şi a şefilor de CJ în două tururi, comasarea alegerilor, asigurarea condiţiilor de vot pentru românii din străinătate, informatizarea procesului electoral, revizuirea sistemului de imunităţi şi incompatibilităţi, strategie de investiţii pe 10 ani, o nouă lege a Sănătăţii, un nou acord cu Comisia Europeană, simplificarea legislaţiei privind achiziţiile publice, elaborarea unui plan strategic de investiţii în infrastructură etc. Toate - idei măreţe. Desigur, speranţele populaţiei sunt şi acum mari - aşa cum s-a întâmplat la fiecare nou guvern anunţat. Însă aproape nimic din toate aceste obiective ale Guvernului Cioloş nu va putea fi pus în practică fără actualii parlamentari. Parlamentari care, la grămadă, nu vor avea interesul să o facă. Şi asta mai ales pentru că, dacă guvernul Cioloş reuşeşte, ei, actualii parlamentari şi politicieni, vor ieşi automat din sistem peste un an. Iar de asta le este cel mai frică. Speranţele populaţiei pot să mai aştepte. La urma urmei, pe asta şi-au bazat tactica politicienii din ultimii 26 de ani. Şi până acum au reuşit.

 

Later edit: Prestaţia Cristinei Guseth, în faţa comisiei parlamentare, a fost cu adevărat dezamăgitoare şi a constituit o altă bilă neagră pentru noul guvern Cioloş. Premierul desemnat a compensat, totuşi, prin numirea Ralucăi Prună- care lucrează în prezent în cadrul Comisiei Europene - pentru portofoliul de la Ministerul Justiţiei, un adevărat profesionist sigur pe situaţie - aspect remarcat la audierile din comisie. În plus, este de apreciat la noul premier faptul că îşi asumă greşelile şi le corectează imediat, evitând astfel să insiste pe numirea unor oameni în privinţa cărora există îndoieli ori dovezi concrete de incapacitate profesională.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro