Mergi la conţinutul principal

"Lanterna roşie" Dunărea Tichileşti a remizat cu Victoria Traian

O etapă cu trei surprize: prima s-a derulat la Gropeni, acolo unde echipa gazdă, Dunărea, una dintre protagonistele acestui campionat, a pierdut la scor, 1-5, partida cu Viitorul Galbenu, formaţie pentru care golgeterul din sezonul anterior, Şerban Feraru, a realizat un hat trick; cea de-a doua s-a produs la Cazasu, unde Atletic, locul al treilea, a fost învinsă de o formaţie de pluton, Sportul Chiscani; cea de-a treia surpriză s-a înregistrat la Tichileşti, 1-1, în disputa dintre "lanterna roşie", Dunărea Tichileşti, şi echipa de pe locul al doilea, Victoria Traian.
Lidera, Conpet Cireşu, pentru care Stelian Nicoliţă a marcat patru goluri, a realizat scorul etapei, 10-0, în disputa cu Victoria Deduleşti. Confirmând ascensiunea din retur, Fortino s-a impus cu 4-0 în faţa echipei CS Făurei.
Înaintea partidei de seniori dintre Gloria Movila Miresii şi Victoria Cazasu a plouat torenţial şi cu grindină, motiv pentru care, conform regulamentului, gazdele au fost anunţate că au la dispoziţie o oră ca să facă terenul practicabil. După 40 de minute, suprafaţa de joc era corespunzătoare pentru disputarea partidei, însă meciul nu s-a putut derula din cauza lipsei asistenţei medicale.
După etapa a 28-a, podiumul se prezintă astfel: 1 Conpet Cireşu 74 puncte, 2 Victoria Traian 67 puncte, 3 Atletic Brăila 63 puncte.

Rezultatele şi marcatorii etapei a 28-a:
Conpet Cireşu - Victoria Deduleşti 10-0
Baicu (min. 3), Stelian Nicoliţă (min. 30, 58, 77, 86), Paraschiv (min. 36), Grozea (min. 40, 52), Cotigă (min. 67) şi Puşcaşu (min. 70).
Fortino Ianca - CS Făurei 4-0
S. Butiseacă (min. 22), Postolea (min. 60, 62), Irimia (min. 65)
Atletic Brăila - Sportul Chiscani 3-5
Ion (min. 2), Cristea (min. 58), Băndărică (min. 67) / Jercăianu (min. 15, 27), Gheorghiţă (min. 71, 80), Tănase (min. 84)
Dunărea Gropeni - Viitorul Galbenu 1-5
Buhai (min. 21) / Moldoveanu (min. 19), Feraru (min. 49, 57, 72), Lăutaru (min. 89)
Voinţa Vişani - Recolta Tufeşti 2-3
Perian (min. 10, 43) / Ghioca (min. 9), Baltă (min. 20, 26)
Dunărea Tichileşti - Victoria Traian 1-1
I. Stoian (min. 82) / Spătaru (min. 4)
Voinţa Găiseanca - Avântul Mircea Vodă 2-1
Vlăducă (min. 47, 67) / Anghel (min. 29).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro