Mergi la conţinutul principal

Lansare de carte la Centrul Social al Parohiei Naşterea Maicii Domnului

• evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 16.00

 

Sâmbătă, 15 decembrie 2018, ora 16.00, la Centrul Social al Parohiei Naşterea Maicii Domnului din Brăila va avea loc o dublă lansare de carte. Este vorba despre volumele “Naşterea lui Iisus Christos” şi “Lumina Învierii”, semnate de Constanţa Munteanu şi apărute în acest an la editura Proilavia. Evenimentul va fi prezentat de profesor Jenică Chiriac, profesor Octavian Osanu  şi preot dr. Sorin Marinescu şi va fi condimentat cu un intermezzo muzical “O, ce veste minunată!”  susţinut de Lavinia şi Iasmina, nepoatele autoarei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro