Mergi la conţinutul principal

Laminoriştii vor picheta săptămâna viitoare Prefectura

Acţiunea este organizată în cadrul unui program stabilit împreună cu celelalte sindicate din metalurgia românească, afiliate Federaţiei "Metarom" din care şi sindicatul local "Metal 94" face parte. Aşa cum a explicat liderul de sindicat Constantin Iarca, vineri, 10 aprilie, în oraşele unde funcţionează unităţi de profil metalurgic, toţi colegii vor ieşi să picheteze sediile prefecturilor. "La această acţiune programată în intervalul orar 11.00 - 13.00, vor participa aproximativ 100 de salariaţi de la «Laminorul». Trebuie să se înţeleagă că fără un sprijin real din partea autorităţilor locale există riscul ca unităţile cu profil metalurgic, puternic afectate de criza economică şi financiară, să intre în colaps. Sindicatul nostru a avut o serie de iniţiative şi în încercarea de sensibilizare a factorilor decizionali de la Bucureşti, participând la o întâlnire cu miniştrii Economiei şi Finanţelor, Adriean Videanu, respectiv Gheorghe Pogea", a spus Iarca. De asemenea, el a punctat că a transmis autorităţilor, cât şi parlamentarilor brăileni un material în cadrul căruia atrage atenţia asupra unor probleme punctuale în care SC "Laminorul" are nevoie de un sprijin concret, printre care implicarea unităţii în proiecte de investiţii în infrastructură, stoparea concedierilor individuale de personal sau desecretizarea contractului de privatizare a societăţii. "Nu vom accepta să dispară această unitate de tradiţie în metalurgia din România şi din industria locală, vom acţiona pentru menţinerea unităţii în fluxul economico-social din judeţul nostru", a avertizat Iarca.

Reamintim că din decembrie anul trecut administraţia a procedat, în două etape, la desfacerea contractelor individuale de muncă în cazul a 56 de salariaţi, iar sindicatul a avertizat că ar urma şi alte serii de concedieri individuale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro