Mergi la conţinutul principal

LafargeHolcim, acuzată că a finanţat terorismul

Acuzaţii grave la adresa companiei LafargeHolcim, ale cărei sedii din Paris şi Bruxelles au fost percheziţionate ieri.

 

Compania LafargeHolcim ar fi plătit teroriştii pentru ca una dintre uzinele sale de ciment din Siria să poată funcţiona. S-ar fi întâmplat între 2013-2014, înainte de fuziunea cu Holcim.

O anchetă a judecătorilor francezi, dar şi a parchetului antitero, încearcă să stabilească cine era la curent la Paris cu ceea ce se întâmpla la filiala sa siriană.

Ancheta internă a companiei a demonstrat deja că au fost făcute plăţi către grupări armate siriene. Compania este acum cercetată şi pentru că a pus în pericol viaţa angajaţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro