Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Lacu Sărat, între legendă şi realitate

În urmă cu un secol, staţiunea Lacu Sărat era recunoscută atât în ţară, cât şi în străinătate ca fiind o oază de linişte, o destinaţie de lux pentru protipendada vremii. “Lumea bună” din toate colţurile ţării venea la Brăila cu destinaţia staţiunea Lacu Sărat încă de la jumătatea secolului al XIX-lea şi se trata în  complexul balneo-climateric, unde se găseau băi reci şi calde, duşuri cu apă  dulce, băi individuale sau comune şi tot felul de cabinete. După ce se bucurau de proprietăţile curative ale apei şi ale nămolului, oaspeţii staţiunii se relaxau la cazinou sau în restaurantele moderne, în parcul englezesc, unde cânta fanfara sau se bucurau de peisajele zonei, presărate cu vile cochete. Se spune că proprietăţile terapeutice miraculoase ale apei au fost descoperite cu secole în urmă, de voievodul Vlad Ţepeş.

Legenda spune că Vlad Ţepeş a încercat să pedepsească mai mulţi soldaţi turci, care îndrăzniseră să calce pe pământ românesc punându-i la saramură. Soldaţii otomani au fost ţinuţi în apele sărate ale lacului vreme de o săptămână, iar când Ţepeş a dat ordin să fie traşi în ţeapă în pădurea din apropierea lacului, turcii au rezistat neaşteptat de mult la tortură, iar concluzia a fost că saramura i-a întărit pe otomani şi, de atunci, dându-şi seama de miracol, voievodul a ordonat ca oştenii săi să îşi vindece în apele lacului trupurile şi caii răniţi în lupte.

Între timp, am încetat să mai credem în miracole şi în virtuţile terapeutice ale apei şi ale nămolului din Lacu Sărat, clădirile de altădată au dispărut, pădurea a fost distrusă de hoţi sau de iubitorii de grătare, care au tăiat copacii din jur, lacul s-a umplut de gunoaie, de sticle sparte sau de peturi şi, de la an la an, apa a tot scăzut, iar turiştii sau bolnavii care veneau la tratament au dispărut şi ei. Dintr-o adevărată  bijuterie a judeţului, staţiunea Lacu Sărat s-a transformat într-o ruină, disputată ani de zile prin sălile de judecată de  orgoliile sau incompetenţa unor oameni care şi-au bătut joc de bogăţia naturală din propria ogradă.

Între timp, debitul de apă s-a redus, au început să apară fenomene ciudate, apa a căpătat nuanţe portocalii, iar lacul, cunoscut pentru proprietăţile sale curative, este acum în pericol să dispară.

În faţa acestei realităţi sumbre, la jumătatea săptămânii trecute, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, s-a deplasat la faţa locului să vadă despre ce este vorba şi, însoţit de un alai de specialişti şi de politicieni, a luat pulsul dezastrului, a lansat ipoteze şi a făcut promisiuni pe termen scurt, mediu şi lung. “Împreună cu specialiştii, vom căuta soluţii pentru salvarea lacului”, a subliniat oficialul, vizibil depăşit de situaţie. “Sunt trei ipoteze: una sigură şi două probabile. Dar, în urma studiului care urmează să fie făcut, pentru a permanentiza debitul necesar din cele două lacuri, ne va spune clar studiul respectiv, câte dintre celelalte două ipoteze probabile, sunt sigure. Este sigur că apa din lac vine în mare parte din apele pluviale. Cele probabile pot fi următoarele: poate proveni prin scurgere naturală, de pe panta generală de câmpie – de la munte, la Dunăre – şi tot probabil, a treia sursă se află în izvoare, aflate pe fundul lacului”, a declarat ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.

Specialişti, ipoteze, probabilităţi, vorbe; alţi bani, alt timp pierdut...În realitate,  Lacu Sărat nu mai reprezintă o zonă de agrement, luciul apei este în scădere bruscă, în jur sunt doar ruine, mizerie; o pălărie mult prea mare pentru cei care ţin cu dinţii de staţiune şi, o singură certitudine: nimeni nu se face vinovat pentru dezastru! C-aşa-i la noi, nimeni nu e vinovat de nimic, chit că totul se prăbuşeşte în jurul nostru!




Categorie articol: 

Comentarii