Mergi la conţinutul principal

La volanul unui “Audi” fără permis

un bărbat de 42 de ani din comuna Viziru conducea autoturismul pe raza municipiului, însă poliţiştii i-au spus “Stop”

 

Şofer fără permis de conducere, la volanul unui autoturism “Audi”. La data de 6 mai, ora 12.50, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pentru control pe un bărbat de 42 de ani, din comuna Viziru, în timp ce acesta conducea maşina pe raza municipiului. Poliţiştii i-au solicitat conducătorului documentele, ocazie cu care au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro