Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

La vânătoare de primari

Este vorba despre lupta actualei coaliţii de guvernământ de a păstra puterea, pe de o parte, iar pe de alta este bătălia alianţei USL pentru a accede acolo unde se împarte caşcavalul. Niciunul dintre actori nu este sigur de victorie. Mai mult decât atât, fiecare-n parte se teme îngrozitor de un eşec. PDL-ul, uzat de guvernarea în plină criză şi de insuficienta comunicare a măsurilor de austeritate, ceea ce a condus la lipsa de înţelegere până la ura făţişă faţă de actuala putere, se teme teribil de accederea în Parlament cu un procent penibil şi de pierderea puterii locale în judeţele conduse de baroni portocalii. Iată de ce primarii, ca şi preşedinţii CJ, vor fi aleşi dintr-un singur tur, pentru ca PDL să-şi conserve poziţiile locale. Strategia este bună şi pentru PSD, numai că alianţa USL obligă social-democraţii să renunţe în favoarea liberalilor la zeci de candidaturi la primării şi consilii judeţene. În acest context, liderii PSD şi PNL şi mă refer, în primul rând, la Victor Ponta şi Crin Antonescu, au serioase motive de îngrijorare cu privire la succesul alianţei USL în alegeri. Aşa cum arată scena politică acum, este evident că alianţa social-liberală va câştiga alegerile. Problema spinoasă rămâne, însă, scorul. În sondaje, USL se situează undeva în jurul a 50%, ceea ce nu este deloc confortabil pentru nişte partide care ţinteau un 60%, astfel încât să poată guverna lejer fără alţi parteneri, gen UDMR. În plus, un alt motiv de îngrijorare este acela că Băsescu a spus foarte clar, invocând o prevedere constituţională, că preşedintele nu este OBLIGAT să numească un premier de la o alianţă, ci doar de la un partid care a câştigat alegerile cu 51%, ceea ce este evident că nu se va întâmpla în 2012. Aşadar, Băsescu va trage până în ultimul moment să readucă PDL la guvernare într-o formă sau alta. Inclusiv noua temă privind comasarea alegerilor nu este străină de aceeaşi strategie de a face ORICE pentru salvarea portocaliilor. Pe de o parte, întârzierea localelor cu câteva luni bune ar oferi şansa primarilor de a-şi întări poziţia terminând proiecte aflate în derulare, demarând altele noi sau pur şi simplu prin metoda brevetată deja, cea a pomenilor. În felul acesta primarii sau preşedinţii de CJ pot deveni nişte garanţi pentru candidaţii PDL la parlamentarele combinate cu localele, în noiembrie 2012. Părerea mea este că democrat-liberalii se vor baza mult în campania electorală de anul viitor în primul rând pe primari. Că este aşa o arată şi asaltul la care-au fost supuşi edilii de către UNPR. Cu alte cuvinte, UNPR-ul cu "coşul pensionarului", primarii din dotare şi generalul Oprea în frunte, pare decis să nu iasă din cărţi după alegerile de la anul. Că este foarte important primarul din funcţie o arată şi faptul că ditai Alianţa USL a ales să-i susţină candidatura lui Oprescu la capitală, renunţând să-şi desemneze propriul candidat.

Concluzionând, am senzaţia că miza-i mult mai mare la alegerile din 2012, comparativ cu alte runde, şi asta deoarece pe scenă sunt jucători importanţi, cu Traian Băsescu în frunte, iar pentru partidele care contează au fost ani de sacrificiu: PDL şi-a sacrificat imaginea, PNL şi-a sacrificat identitatea, iar PSD s-a autoflagelat adulmecând puterea, fără a mai reuşi să pună mâna temeinic pe ea, aşa cum s-a întâmplat în perioada 2000-2004.




Categorie articol: 

Comentarii