Mergi la conţinutul principal
Tânăr desfigurat pe viaţă

La un pas de moarte, după ce a fost lovit cu ciocanul în cap

• Gabriel Mihai, în vârstă de 18 ani, din oraşul Ianca, şi-a lovit cumnatul cu ciocanul în cap şi în abdomen, în februarie a.c. • diagnosticată cu politraumatism prin agresiune, fractură de craniu şi ruptură de splină, victimei i-a fost pusă viaţa în primejdie • medicii au reuşit să-i salveze viaţa, după ce i-au îndepărtat splina • agresorul va fi judecat pentru vătămare corporală • victima solicită 5.000 lei despăgubiri

 

Agresiune extremă într-o familie din oraşul Ianca, după o discuţie aprinsă “ca-ntre fraţi”, la gura sobei. Procurorul criminalist Mircea Ciutac, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a finalizat cercetările şi l-a trimis în judecată pe inculpatul Gabriel Mihai, în vârstă de 18 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală. În seara zilei de 13 februarie 2017, tânărul şi-a lovit cumnatul cu un ciocan în cap, apoi şi în abdomen, provocându-i “un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză parietală stângă, fractură parietală stângă şi ruptură de splină cu hemoperitoneu cu abdomen acut, pentru care a fost necesară splenectomia de urgenţă”, leziuni ce au necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale, i-au pus victimei viaţa în primejdie şi constituie pierderea unui organ.

Desfigurat pe viaţă, tânărul care a văzut moartea cu ochii s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 5.000 lei.

 

La un pas să-şi omoare cumnatul, de la o ceartă 

Potrivit dosarului penal instrumentat de către procurorul criminalist, inculpatul Gabriel Mihai este concubinul Ginei Constantin din oraşul Ianca. Cei doi locuiesc pe strada Rozelor, într-o casă nou construită şi nenumerotată.

În februarie 2017, când s-a petrecut agresiunea - şi când s-a făcut cercetarea la locul faptei - în singura cameră locuibilă în care trăiesc cei doi concubini se aflau următoarele: un pat lângă peretele din dreapta uşii de acces, un altul lângă peretele opus uşii, soba cu plită într-un colţ. În stânga uşii se afla o masă, iar între masă şi sobă o buturugă folosită ca scaun. Lângă sobă se afla un ciocan.

Concubina inculpatului Gabriel Mihai este sora lui Ciprian M., tânărul care avea să fie desfigurat fără motiv la jumătatea lunii februarie a. c. Totodată, într-un imobil apropiat locuieşte sora celor doi, Ramona C., împreună cu concubinul ei, Marian M.

În seara zilei de 13 februarie 2017, precizează anchetatorii, rudele de mai sus s-au întâlnit în locuinţa inculpatului Gabriel Mihai şi a concubinei sale, Gina. În jurul orei 20:30, Ramona şi Marian au plecat acasă. În încăpere au rămas inculpatul Gabriel Mihai (aşezat pe buturugă), concubina (aşezată pe patul opus uşii) şi fratele acesteia, Ciprian, care era aşezat pe celălalt pat. Procurorul criminalist precizează:

“La un moment dat, între persoana vătămată (Ciprian M. - n.r.) şi sora sa (Gina C. - n.r.) a izbucnit un conflict verbal în care a intervenit inculpatul, astfel încât părţile (victima şi agresorul - n.r.) s-au ridicat şi, stând faţă-n faţă, îşi adresau insulte. Martorul C. Gina s-a aşezat între cei doi, încercând să îi ţină separaţi, însă inculpatul a luat ciocanul (lung de 50 centimetri, partea metalică de 10 centimetri - n.r.) şi i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură de sus în jos, lovind-o în zona parietală stângă. Persoana vătămată a căzut, iar inculpatul i-a mai aplicat lovituri cu corpuri dure (picioare sau ciocan) în abdomen, după care a încetat agresiunea”.

Răpus de durere, tânărul s-a aşezat pe un pat, iar agresorul s-a dus în vecinătate, la domiciliul Ramonei şi al lui Marian, cărora le-a spus că l-a lovit pe Ciprian cu ciocanul în cap.

Ulterior, rănitul s-a dus şi el acasă la Ramona, sora sa, iar aceasta, văzându-l desfigurat, a apelat serviciul pentru urgenţe 112. În aceeaşi noapte, Ciprian M. a fost transportat în stare gravă, cu ambulanţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a rămas internat până la sfârşitul lunii februarie.

Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr... din 17 februarie 2017, victima agresiunii de la Ianca a suferit “politruamatism prin agresiune, TCC acut cu fractură parietală stângă, hemoperitoneu cu ruptură de splină ce a impus splenectomia de necesitate” - leziuni ce au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale, i-au pus tânărului viaţa în primejdie şi constituie pierderea unui organ. 

Pe parcursul anchetei penale, Ciprian M. a precizat că solicită despăgubiri civile de 5.000 lei. Cât despre autorul agresiunii de la Ianca, acesta a recunoscut acuzaţiile puse pe seama sa.

“Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe persoana vătămată cu ciocanul în zona parietală şi apoi în abdomen”, precizează procurorul criminalist.

Cazul se află în atenţia magistraţilor de la Judecătoria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro