Mergi la conţinutul principal

UPDATE 17.35 VIDEO La Tribunal înarmat cu toporul și secera

* un localnic din Mircea Vodă a vrut să intre cu obiectele periculoase în Tribunalul Brăila, pentru a „purta o discuție” cu avocatul său cu privire la un proces aflat pe rol

 

 

 

Pare incredibil, dar un brăilean, aflat deja la a treia tinerețe, a vrut să intre în Tribunalul Brăila cu toporul, secera și un briceag. Omul, în vârstă de 73 de ani intenționa să stea de vorbă cu avocatul său, pentru că avea un proces pe rol. Evenimentul s-a produs în prima parte a zilei de astăzi.

Deși a fost întrebat de mai multe ori de jandarmii aflați în postul de supraveghere a accesului în tribunal dacă are obiecte metalice ori periculoase asupra sa, bărbatul a negat vehement. În urma controlului corporal și al bajagului însă jandarmii brăileni au găsit în geantă o toporișcă și o seceră. mai mult, în buzunarul pantalonului avea și un cuțit tip briceag. Oamenii legii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro