Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

La Revolutie nu s-a murit degeaba

Sa incep patetic acest text? Ok! Deci nici nu stiu cum au trecut acesti 17 ani. Parca mai ieri ii auzeam pe romani cum strigau pe strada "Jos Ceausescu!", in timp ce cadeau pe caldarim, mitraliati din cap pina-n picioare, inclusiv la Braila. Acum nimeni nu mai striga nici "Jos", nici "Sus". Lumea leviteaza, in loc sa mai fie viteaza, asa cum a fost in '89. De comunismul lui Ceausescu ne-am despartit barbateste. Nu am privit inapoi, nu ne-am indoit de alegerea facuta. Pe de alta parte insa, consider ca Revolutia s-a incheiat inainte de a incepe. Nu ne-am dat noi seama, dar poate ca a fost mai bine asa. Caci daca stiam ca totul este o simpla piesa de teatru, poate ca noi, la popor ma refer, nu mai stateam la coada sa murim la Revolutie. Personal, cred ca a fost bine ca s-a murit la Revolutie. Sper sa nu fiu inteles gresit, dar haideti sa ne intrebam cind a mai avut tara atitia eroi pe raboj? Atunci, in '89, romanii si-au (re)descoperit spiritul de sacrificiu. Nu ne statea noua in fire sa murim pentru o idee, sa ne punem viata gaj pentru un ideal. Vorbesc aici de mase intregi de oameni, nu de cazuri individuale. Problema este ce s-a intimplat dupa. Daca nu cumva gresesc, la nici o luna de la evenimentele din decembrie '89 au aparut tot mai multe voci care acuzau faptul ca acei tineri au murit degeaba la Revolutie. Nu am fost niciodata de acord cu chestia asta. Nu-i adevarat ca acei tineri au murit degeaba. Noi am supravietuit degeaba. Ei au murit pentru ca au crezut in moartea lor. Ce au facut insa cei care nu au fost secerati la Revolutie ori pentru ca gloantele i-au ocolit, ori pentru ca au stiut sa se ascunda bine sub plapuma? Nimic! Noi, astia care am supravietuit, sintem vinovati pentru semi-esecul Revolutiei, atit cit a fost ea. Pai, si-asa eram noi, romanii, lasi, de-acum incolo nu cred ca va mai avea nimeni curaj sa-si riste viata pentru o idee. Parca ii si vad pe dracii astia de liceu cum zic: "La ce bun sa ies sa lupt? Ca sa mor ca prostii aia la Revolutie?" Si uite-asa ne vom tiri umili, cu limba bine muscata, fara sa ne mai intrebam care-i treaba cu noi, de la ce ne-am luat si unde anume vrem sa ajungem. In acest context, nu inteleg de ce in fiecare decembrie inca se mai difuzeaza imagini cu scene de la Revolutie. Bun, unii vor zice ca nu trebuie sa ne uitam eroii, ca e datoria noastra sa le cinstim memoria, sa le salutam curajul asa cum se cuvine. Extrem de adevarat. Dar ce facem noi dupa ce urmarim aceste imagini, dupa ce revedem cum s-a murit la Revolutie? Ne scobim adinc in fund, asta facem! Si acum, la 17 ani scursi din '89, inca mai vad prin ziarele din decembrie articole cu dezvaluiri asa-zis incendiare despre ce s-a intimplat atunci. Ba ca Securitatea a tras, ba ca Armata a omorit oameni nevinovati, ba ca nu stiu care general a fost bara-bara cu KGB-ul etc. Se scrie in draci si, mai ales, degeaba. Asta ca sa nu mai zic de toc-souri. Sint invitati revolutionari (cam aceiasi in fiecare an), care mai au un pic si ne explica ce au simtit eroii care au murit la revolutie, insi care habar nu au pentru ce au luptat. Nu mai are nici un rost "sa evocam acele momente fiebinti din decembrie", cum constat ca dau unii cu metafora de ecranul televizorului. Daca ne-ar fi folosit la ceva noua, astia care nu am apucat sa murim la Revolutie, ar fi fost o chestie. Dar asa, parerea mea este ca nu facem altceva decit sa luam peste picior rudele victimelor.




Categorie articol: 

Comentarii