Şase milioane este o sumă de tot râsul, însă nu cred că le vine a râde brăilenilor oneşti, care s-au gândit să-şi investească banii în Brăila şi care se văd nevoiţi să plătească 10, 20 ori 30 de milioane lunar pentru un petic de asfalt pe strada Mihai Eminescu, ca să-şi amplaseze o mică terasă. Şi am spus strada Mihai Eminescu fiindcă aici, chipurile, municipalitatea are cele mai mici preţuri la chirii, adică 1 leu mp/zi. În alte părţi, preţurile ajung la 3 ori 5 lei mp/zi. Or, cu ce Dumnezeu sunt mai prejos, în ochii Primăriei, investitorii de pe Regală sau din oricare altă parte a Brăilei, faţă de onorabilul domn Cloşcă? Să fie vorba despre faptul că niciunul din ei nu face parte din maşinăria pseudomasonică ce a transformat Brăila în proprietatea personală a câtorva familii? Că niciunul din ei nu a fost partener nici la împărţirea pădurii Stejaru, nici la răscumpărarea unei porţiuni din clădirea teatrului, nici la împroprietăririle din piaţă, nici la manevrele prin care sute de case din zona centrală au alunecat din patrimoniul municipalităţii în cel al unei singure persoane?
La preţul pieţei
Un preţ de piaţă, negociat ca la piaţă. Primăria cere 1.800 lei, Cloşcă zice că dă doar 400, apoi cele două părţi se înţeleg la 600. Adică 6 milioane de lei vechi. Pentru o platformă din beton armat întinsă pe aproape 1.200 de metri pătraţi, trei module ce însumează vreo 200 de metri pătraţi şi o copertină ce-i apără de vânt şi ploi pe cei din piaţă, acum clienţii şi chiriaşii lui Cloşcă. Faine afaceri mai face Cloşcă ăsta şi proşti negociatori se dovedesc a fi oamenii municipalităţii!
