Mergi la conţinutul principal

La picioarele cărei vedete a căzut Arnold Schwarzenegger

Actorul şi fostul guvernator al statului american California Arnold Schwarzenegger a publicat, pe contul său de Instagram, o fotografie în care acesta apare dormind lângă statuia sa din faţa Greater Columbus Convention Center din Ohio. „Cum s-au schimbat vremurile", este comentariul care însoţeşte imaginea publicată de actorul în vârstă de 68 de ani.
Arnold Schwarzenegger se află în Columbus pentru filmările la producţia „478", de Elliott Lester, un film bazat pe o poveste adevărată despre urmările accidentului aviatic din luna iulie 2002, când două avioane s-au ciocnit în Germania.
Fost culturist profesionist, Arnold Schwarzenegger a câştigat de cinci ori titlul de Mister Universe, dar şi un Glob de Aur, în 1977, cu rolul din filmul „Stay Hungry".
Actorul de origine austriacă a devenit celebru cu rolul din franciza „Terminator", în care a interpretat un robot trimis din viitor. El a jucat în mai multe filme, după ce şi-a reluat cariera cinematografică, însă niciunul nu a avut acelaşi succes de box office de care s-au bucurat producţiile sale din anii 80 şi 90.
Cel mai recent film al său, „Terminator: Genisys" (2015), a obţinut încasări dezamăgitoare în box office-ul nord-american (90 milioane de dolari), însă a avut performanţe mult mai bune pe plan internaţional, reuşind încasări de 350,4 milioane de dolari.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro