Mergi la conţinutul principal

La noi, la Brăila

La prima vedere, acest port al Dunării pare un oraş fără prea mare semnificaţie, cu un numar mic de locuitori şi fără prea multe atracţii turistice.
Dar la o privire mai detaliată şi la un studiu mai aprofundat putem observa că Brăila este un oraş extreme de frumos, cu câteva locaţii demne de vizitat.
Dar ce cred locuitorii micului oraş? Sunt mulţumiţi tinerii brăileni de oraşul lor natal? Ca de obicei, părerile sunt împărţite. Să aflăm, aşadar, ce cred adolescenţii brăileni.

Prea puţine locuri de recreere

Tinerii au răspuns la întrebările noastre şi au ridicat diferite probleme în ceea ce priveştem micul nostru oraş de provincie:
Veronica este de părere că "Brăila este un oraş al cărui proces de dezvoltare a întâmpinat dificultăţi, însă de ce să analizăm numai partea negativă a lucrurilor? Cine poate contesta faptul că Brăila nu este un oraş care dispune de atracţii turistice, chiar dacă sunt într-un număr mic? Din punctul meu de vedere, istoria Brăilei joacă un rol foarte important, este ceea ce le stârneşte turiştilor interesul, ceea ce îi face să revină aici. Pe de altă parte, consider că nemulţumirile tinerilor în ceea ce priveşte lipsa unor spaţii de recreere, de petrecere a timpului liber sunt de necontestat"
De acord cu ea este şi Oana, care consideră că "Brăila este un orăşel de provincie cu puţine lucruri interesante existente, dar cu multe perspective. Îmi place Brăila ca arhitectură, îmi place Brăila pentru istoria ei, dar sunt conştientă că nu există niciun viitor în acest oras, atâta timp cât nimic nu se va schimba în sistem şi apreciez că odată cu trecerea timpului multe se degradează, dar nimeni nu face nimic. Este un oraş patriarhal, tocmai de aceea nu există o viaţă nocturnă atât de intensă, dar cred că orice tânar poate găsi un loc unde să meargă şi să se simtă bine"
Dan crede că "Brăila are potenţialul necesar pentru a fi un oraş în care să-ţi doresti să trăieşti, însă în acest moment nu, nu îmi place. Ca tânăr, găseşti cu greu un loc în care să-ţi placă să stai, mă refer chiar şi la Faleză. Şansele să-ţi găseşti de lucru aici sunt destul de mici. Subliniez faptul că nu prea văd mijloace prin care să duci un trai bun şi cred că un alt peisaj m-ar atrage mai mult".

Clădiri care stau să se prăbusească

Adolescenţii aduc în prim plan aspecte pozitive şi negative ale oraşului punctând o problemă de care se lovesc, atât cei de la conducere, cât şi locuitorii oraşului.
Florentina este de părere că "deşi sunt multe lucruri ce trebuie schimbate sau îmbunătăţite în oraşul ăsta, precum aspectul clădirilor, care de obicei este deplorabil sau poluarea fonică şi praful, îmi iubesc oraşul. Principalul motiv este că vara, cu mic cu mare, toată lumea se adună pe Faleză şi astfel poţi vedea şi cunoaşte o mulţime de oameni. Aşa ceva nu ar fi posibil într-un oraş mai mare şi, deşi fiecare dintre noi are problemele sale, întotdeauna se găseşte un motiv pentru care să zâmbim. Chiar cred că putem schimba aspectul neplăcut al oraşului, şi nu trebuie asteptat de la alţii, ci este în puterea noastră să îmbunătăţim ceea ce ne deranjează. Aşa vom avea mai multe motive să zâmbim".

08mada2Brăila este un oraş pestriţ

"Din punctul meu de vedere, Brăila este un oraş pestriţ. Un amestec omogen de categorii de oameni (începând de la categoriile mai puţin oneste, până la acei oameni cu adevărat demni), un amestec de tipuri de limbaj (de la jargon până la neologisme), un tablou al unei societaţi care se vrea modernă, o societate care se vrea europeană", ne-a spus Laura.
Alexandra o susţine pe Laura şi afirmă că "Brăila este într-adevăr un oraş plin de diferite tipuri de oameni. Unii îi influenţează imaginea în mod pozitiv, alţii în mod negativ. Ca oraş însă, nu este unul urât, dar locuitorii reuşesc să îi atenueze din frumuseţe."

Un oraş liniştit

Andreea Oprea crede că a locui într-un oraş mic are şi multe beneficii. "Îmi place foarte mult Brăila, mai ales în ultimul timp, de când mi-am dat seama că este foarte important să trăieşti într-un oraş liniştit, nu atât de poluat şi agitat cum este, spre exemplu, Bucureştiul. Chiar dacă Brăila nu oferă atât de multe şanse de afirmare profesională, este un oraş frumos, în care se poate trăi foarte bine. În plus, avem şi Dunărea, un lucru foarte important, dar pe care, din păcate, nu ştim să o folosim cum trebuie. De exemplu, am putea dezvolta turismul, ne-am putea folosi foarte mult de Dunăre, dar nu o facem, acesta fiind un aspect mult mai obscur al Brăilei", ne-a spus ea.
Mirela este şi ea de acord cu Andreea: "Îmi place că este un oraş mic şi nu unul atât de aglomerat ca Bucurestiul, îmi place că au renovat Grădina Mare, îmi place că au renovat Strada Republicii, dar nu îmi place pentru că nu au amenajat spaţii pentru tineret, nu îmi place că moşii se plimbă la 8 dimineaţa cu autobuzul, nu îmi place că încă mai există zeci de clădiri care stau să se prăbuşească."
După cum aţi observat, părerile tinerilor în privinţa Brăilei sunt diverse. Ei au subliniat faptul că îşi doresc mai multe locuri unde îşi pot petrece timpul liber şi că îşi doresc un oraş mai curat de care noi, propriii locuitori, să avem mai multă grijă. În fond, Brăila este oraşul în care trăim, fie că ne-am născut aici sau nu şi trebuie să îl tratăm cu respect şi admiraţie, indiferent de micile lui defecte.

De ce doar la noi?

Cum ai descrie tu Brăila din punctul de vedere al unui turist?
Totul pare bine, nu foarte murdar, nu foarte urât, persoane sociabile, faleza minunată pentru o plimbare la sfârşit de săptămână. Nu? Dar asta este doar imaginea din centru, nu? Ce se întâmplă când treci pe străzile lăturalnice?
Dar cum arată Brăila din punctul de vedere al unui locuitor?
Mihai, şofer şi locuitor de peste 15 ani in Brăilan a spus: "Maşina mea a avut mult de suferit după ce, circulând cu ea în oraş, am trecut prin câteva gropi mai adânci. Nu am fost fericit când am realizat că iar trebuie să o bag în service. Ca şofer nu e greu să realizezi cum se degradează toate şoselele Brăilei treptat sau, şi mai grav, uneori brusc." Aceasta nu este doar părerea lui Mihai, ci şi a altor zeci, poate sute de şoferi din Brăila. Mădălina susţine că "unele gropi şi canalizări fără capac nici măcar nu pot fi ocolite din cauza aglomeraţiei".
Adolescenţii, dar şi bătrânii, au şi ei un cuvânt de zis în ceea ce priveşte mersul pe jos. Mădalin, în vârstă de 16 ani, consideră că "nu ai mai multă siguranţă pe stradă decât într-o pădure". Ce îl face să spună asta? "Câinii vagabonzi care sunt cu zecile la noi pe stradă. Nu ştiu de ce dar, uneori, îmi pare că aceste animale se înmulţesc văzând cu ochii."
Irina, de 58 de ani, se răzvrăteşte din cauza "huliganilor": "Stau la bloc, într-un cartier liniştit. Sau, mă rog, aşa era pe vremuri. Curtea blocului în care locuiesc este săptămânal devastată de adolescenţii care ies de la ore. Nu pot să înteleg de ce, dar generaţia de acum este prost crescută. Sunt lucruri pe care nici în tinereţe şi nici acum nu le-am văzut în alte oraşe. Ce se întâmplă, de fapt?!"

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro