Mergi la conţinutul principal

La mulţi ani, Cristi Filip! Petrecere surpriză pentru Cristi, organizată de cadrele medicale din Acibadem

• pe 3 septembrie, de ziua lui, Cristian Filip, adolescentul de nota 10 pentru care am organizat campaniile umanitare “Citostatice pentru Cristi” şi “Hai la suc!”, a primit cel mai frumos cadou: rezultatele analizelor finale • conform acestora, Cristi este complet vindecat • medicii şi asistenţii de la clinica din Turcia i-au mai făcut o surpriză - i-au organizat o mică petrecere 

 

“La mulţi ani şi o imensitate de sănătate şi fericire”, “La mulţi ani! Multă sănătate! Gândurile bune spre voi se îndreaptă în fiecare zi”, “La mulţi ani! Dumnezeu să te ocrotească şi să te bucuri alături de părinţii tăi. Multă sănătate şi să te întorci acasă cât mai repede”, “La mulţi ani, multă sănătate şi forţă în lupta ta” sau “ La mulţi ani, Cristian! Nu-ţi doresc decât să fii sănătos. Dacă ai sănătate, îţi poţi îndeplini orice vis pentru că tu ne-ai demonstrat nouă, celor din jurul tău, că eşti un învingător”. Acestea sunt doar câteva dintre zecile de mesaje care au umplut, zilele acestea, pagina de Facebook a lui Nicolae Filip, tatăl lui Cristian Filip, adolescentul de nota 10 pentru care am organizat campaniile umanitare “Citostatice pentru Cristi” şi “Hai la suc!”. Şi asta pentru că sâmbătă, 3 septembrie, Cristi a împlinit 16 ani.

Ziua extrem de importantă pentru adolescent a fost marcată cum se cuvine şi la clinica Acibadem, unde încă se află sub tratament. Concret, echipa de medici şi cadrele medicale din spital i-au  organizat o petrecere surpriză. I-au făcut un tort, i-au cântat “La mulţi ani” şi i-au sărbătorit împreună cu ceilalţi pacienţi nu doar ziua ci şi VICTORIA. Pentru că, cel mai mare cadou pe care Cristi l-a primit de ziua lui a fost rezultatul analizelor finale şi a tomografului computerizat. Iar veştile sunt cele mai bune: Cristi este complet vindecat.

“Dacă aţi şti cât de emoţionaţi am fost! Vineri am facut tomograful. Când am primit rezultatul şi am văzut că a iesit curat am plâns de bucurie. Şi acum plâng. O gură mare de oxigen, un pas imens. El e tare bucuros, i se citeşte fericirea pe faţă”, ne-a povestit tatăl băiatului.

Ieri, Cristi a început a şaisprezecea şedinţă de chimioterapapie, iar după aceasta mai rămân doar două. Sunt necesare, ne-a explicat mama băiatului pentru ca boala să nu recidiveze: “Ieri am început şi chimioterapia. Pentru Cristi nu mai contează că suferă toată săptămâna, ştie că ceea ce i s-a făcut şi i se face în continuare îl vindecă. Şi strânge din dinţi pentru că dozele sunt aceleaşi. E a şaisprezecea chimioterapie. Am vorbit cu cineva care a făcut şase şi zicea că nu ştia dacă mai avea puterea să o facă şi pe a şaptea. Dar el... şaisprezece. Şi mai are două. Doamne câtă putere are, de ne ridică şi pe noi. El zice întruna: <Va fi bine, mamă, va fi bine, tată! Va fi foarte bine!>. Le facem şi pe acestea, cum spun medicii, pentru că sunt foarte importante ca pe viitor boala să nu recidiveze”. 

Familia Filip a ţinut să mulţumească din nou tuturor persoanelor care au fost alături de fiul lor, tuturor celor care l-au încurajat şi au făcut donaţii pentru el, oamenilor cu suflet care au arătat că mult înseamnă “puţin cu puţin” şi au reuşit să strângă banii necesari pentru tratament.

Şi noi, colectivul redacţiei “Obiectiv - Vocea Brăilei” îi urăm lui Cristi un călduros “La mulţi ani!”, multă sănătate, bucurie şi viaţă lungă!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro