Mergi la conţinutul principal

La mulţi ani, Brăila!

• şi de data aceasta, Brăila a fost neîncăpătoare pentru miile de brăileni dornici să asiste la manifestările dedicate Zilelor Oraşului • faleza, Esplanada şi întreg spaţiul din jurul ei au fost pline până la refuz seară de seară • de asemenea, peste zi, Grădina Mare şi Parcul Monument au fost luate cu asalt de cetele de pici • iar brăilenii au avut de ce să se înghesuie: festivaluri de muzică populară şi teatru pentru copii, competiţii sportive, spectacole, târg de antichităţi, de artizanat şi paradă de maşini de epocă, fachiri, artişti în vogă, foc de artificii şi spectacol de lasere – cam acesta ar fi rezumatul rezumatului celor şase zile de distracţie • aglomeraţia a atins maximul duminică seara, când pe scena de pe Esplanadă a urcat Delia • astăzi, pe faleză au loc parade navale şi jocuri marinăreşti, pentru că este şi ziua Marinei Române • şi ultima seară se anunţă a fi una incendiară şi supraaglomerată, căci pe Esplanadă vor concerta Andra şi Lidia Buble • totul se va încheia diseară, cu un spectacol de lasere ce va marca sfârşitul celor şase zile de distracţie

 

Mii de brăileni au luat cu asalt, seară de seară, Faleza Dunării din municipiu, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, iar ziua principalele parcuri din oraş pentru a participa la seria de evenimente organizate în cadrul manifestării Zilele Oraşului Brăila. Primăria şi Consiliul Judeţean au pregătit zeci de acţiuni, dedicate brăilenilor de orice vârstă, încă de joia trecută, de la teatru cu păpuşi pentru copii, la spectacole de muzică pentru adolescenţi şi vârstnici. Nici iubitorii evenimentelor sportive nu au fost uitaţi.

De departe, cea mai aglomerată seară a fost duminică, scena de pe Esplanadă fiind înconjurată de mii de oameni veniţi să o vadă în concert live pe Delia, una dintre artistele autohtone cele mai iubite la momentul actual. Scările din dreptul scenei erau ocupate la refuz până în Călăraşi, la fel şi spaţiile verzi din jurul acestora. Terasele erau arhipline, la fel şi aleile de-a lungul fluviului, de parcă toată Brăila ieşise la promendă. Dar oamenii erau relaxaţi, nicidecum derajaţi de înghesuiala care pusese stăpânire pe toată zona. De menţionat că, pentru prima dată la o manifestare de asemenea anvergură, fumul grătarelor nu a mai “orbit” peisajul, patronii respectând regula primarului Marian Dragomir, “fără fum după ora 18.00”. Micii însă sfârâiau timid pe mini-grătarele electrice, satisfăcând totuşi plăcerea pofticioşilor, fără a mai deranja însă trecătorii. Iar trecători erau cu duiumul, căci, pe de-o parte şi pe de alta a aleii care face legătura între scena pentru spectacole şi Moara Violatos au fost amplasate zeci de tarabe ale meşterilor artizani, tot pentru prima dată după mulţi ani majoritatea având expuse chiar produse tradiţionale: de la obiecte cu măiestrie confecţionate, din lemn, ceramică, ţesături, piele, sticlă şi articole de port popular, până la mâncare şi băutură, după reţete proprii, de casă. Din ofertă n-au lipsit, ce-i drept, nici chinezăriile, jucăriile cu leduri fiind totuşi destul de căutate ca “suveniruri” pentru micuţi. Abia spre moară aglomeraţia se mai tempera, iar grătarele fumegau, o “perdea” de fum lăsându-se dens peste mini-parcul de distracţie organizat special pentru Zilele Municipiului.

Întreaga zonă a fost împânzită rapid şi de forţele de ordine: poliţişti, jandarmi, pompieri, echipaje medicale şi poliţişti locali, prezenţi cu sutele în dispozitiv, gata să intervină la nevoie. Cum era de aşteptat, arterele principale care duc spre faleză au fost supraaglomerate, fluviul de oameni şi maşini fiind dirijat de mai multe echipaje de la Rutiera. De asemenea, autobuzele şi tramvaiele au circulat până târziu în noapte.

 

Primul an fără fum de grătare pe faleză

Anul acesta, Zilele Brăilei vor intra în istorie. Pentru prima dată, brăilenii au putut să asiste la concertele de pe Esplanadă fără să mai fie nevoiţi să suporte fumul gros de la grătarele cu mici, hamsii şi cârnaţi pregătite de comercianţii de pe faleză. “Miracolul” s-a produs după ce Primăria a interzis folosirea grătarelor după ora 18.00. Totuşi, proprietarii de terase au găsit o soluţie ca să făcă vânzare şi după această oră. Mai exact, micii pregătiţi din timpul zilei au fost încălziţi pe grătare electrice, iar astfel toată lumea s-a putut bucura în linişte de sărbătoarea oraşului.

“A fost primul an în care s-a putut repira. Am putut să ne plimbăm liniştiţi şi să stăm la concerte fără să mai suportăm fumul de la grătare. A fost o decizie foarte bună. Oricum, cine a vrut musai, a avut de unde să-şi satisfacă pofta”, ne-a spus o brăileancă prezentă duminică seara la Zilele Brăilei. 

Singurul loc de pe faleză unde micii au putut fi preparaţi de dimineaţă până seara a fost capătul dinspre Moara Violatos, acolo unde atmosfera era într-adevăr irespirabilă din cauza perdelei de fum create. 

Reamintim că, vineri, 14 august, consilierii locali s-au întâlnit de urgenţă în cadrul unei şedinţe de îndată a Consiliului Local Municipal unde au stabilit sancţiunile ce se vor aplica patronilor de terase care nu respectă regula “fără fum de grătare după ora 18.00”. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, proprietarii care nu ţin cont de reguli riscă retragerea autorizaţiei de funcţionare şi eliberarea în regim de urgenţă a amplasamentului ce aparţine domeniului public al municipiului Brăila”.

 

De toate pentru toţi

Startul manifestărilor dedicate Zilelor Brăilei a fost dat încă de săptămâna trecută, când pe Esplanadă s-a desfăşurat Festivalul Naţional de Folclor “Lină Chiralină”. Timp de trei zile, ansambluri folclorice şi tinere talente din întreaga ţară s-au întrecut în cântece şi dansuri populare. La ediţia din acest an, au participat 24 de ansambluri şi formaţii de dansuri şi peste 20 de solişti vocali, solişti instrumentişti şi grupuri vocale, însumând un număr de peste 800 de elevi din 13 judeţe. Este impresionant traseul parcurs de acest proiect al Palatului Copiilor din Brăila. A început timid, în anul 2000, ca un concurs judeţean care dorea să promoveze tradiţiile şi obiceiurile moştenite din moşi-strămoşi de pe malurile Dunării de Jos. Proiectul a luat amploare în anul 2011, prin colaborarea cu Primăria municipiului, ajungând astfel în 2017 la zeci de participanţi din toate colţurile ţării. Ediţia din acest an s-a încheiat sâmbătă, cu desemnarea câştigătorilor. Lista premianţilor o vom publica în ediţia de mâine.

Vineri dimineaţă, fosta stradă Regală s-a umplut de tarabe cu antichităţi. Anticarii, mai numeroşi acum decât în anii precedenţi, au sosit din toată ţara. Potire de bronz şi de alamă, statuete şi cărţi cu coperţi îngălbenite de vreme, monede şi bijuterii, picturi mai vechi şi mai noi, aplice, sfeşnice şi obiecte de mobilier din lemn masiv, sunt doar câteva dintre obiectele care au fost expuse în cadrul Târgului Naţional al Anticarilor şi Buchiniştilor. Restaurate cu migală, obiectele au putut fi admitare timp de patru zile la rând, iar preţurile au fost accesibile tuturor buzunarelor.

Copiii au avut şi ei distracţia lor. În toate parcurile din municipiu au avut loc, concomitent, spectacole de teatru susţinute de artişti, dar şi de elevi de liceu. Părinţii şi bunicii au fost foarte încântaţi pentru că au avut unde să-i ducă pe micuţi. De asemenea, adulţii îşi doresc ca pe viitor să fie organizate cât mai multe astfel de activităţi în municipiu.

De asemenea, pe traseul Piaţa Independenţei – Calea Călăraşilor – Bariera Călăraşilor – Şcoala 3 – Intrare în Parcul Monument – Rondou parc, personaje din poveşti şi desene animate au defilat în cadrul “Paradei Păpuşilor şi costumelor”, spre încântarea trecătorilor.

 

Spectacol cu maşini de epocă în faţa Primăriei

Maşinile de epocă au încântat, şi în acest an, brăilenii, în cadrul evenimentului “Old Cars Show” Brăila 2017. Parada “bătrânelor doamne” şi-a căpătat titlul de “tradiţie” organizată cu ocazia Zilelor Brăilei. Sâmbătă după amiază, acestea au putut fi admirate în toată splendoarea lor pe arterele principale din municipiu. Parada a pornit din parcarea Brăila Mall, pe traseul Barieră - Calea Călăraşilor – Piaţa Traian – Calea Galaţi – Bulevardul Dorobanţilor – strada Republicii – strada Griviţei – Calea Călăraşilor – Bariera Călăraşilor – Calea Călăraşilor – Parcarea Primăriei. La eveniment, au fost aduse maşini din Bucureşti, Constanţa, Buzău, Ploieşti şi Brăila.

“Senioarele” paradei au fost aduse din capitală: “Ford A Phaeton”(1929), “Plymouth” (1938), “Jeep Willys CJ3A” (1948), “Citroen Traction Avant” (1954), “Fiat Campagnola” (1964), “Fiat X 1/9” (1972), “Jaguar XJ6 (1975), “Mercedes Benz 230 E” (1980), “Alfa Romeo GTV 2000” (1984). De la Constanţa, au venit “BMW 316” (1975), “Vauxhall Cavalier” (1978) şi “Oltcit” (1993), iar de la Ploieşti au fost aduse maşinile “Ford Mustang” (1974), “Alfa Romeo Spider 2000” (1979) şi “Cadillac Deville” (1984). De la Buzău au sosit automobilele “Plymouth Belvedere” (1956), “Cadillac Eldorado” (1971) şi “Moskvich 1500” (1979).

Cele mai multe “doamne în etate” au provenit de la Brăila: “Pontiac Boneville” (1967), “BMW 2500” (1973), “MGB” (1976), “Ford Puma” (1998), “Volkswagen 1500” (1968), “Moskvicitch 408” (1968), “Moskvich 412” (1973), “Volvo 40 DSL” (1979), “Lada 1500” (1979), “Dacia 1310” (1985), “Lada 1200S” (1986), “Trabant 601” (1986) şi “Volkswagen 1302” (1972).

Cei mai încântaţi au fost, bineînţeles, copiii care nu-şi puteau lua ochii de la maşinile vechi. Unul dintre proprietarii automobilelor de epocă nu şi-a lăsat maşina singură nicio clipă. Este vorba de brăileanul Dumitru Negoiţă, în vârstă de 86 de ani, care a venit la paradă cu Trabantul 601, fabricat în 1986. Acesta ne-a povestit că este văduv de 10 ani, iar de atunci îşi concentrează toată atenţia asupra autoturismului. “Zilnic merg cu maşina, nu ştiu dacă stă o zi pe săptămână în parcare. Se comportă foarte bine, pentru că nu o las să «cadă». Dacă se strică ceva, eu o repar pentru că am fost mecanic la viaţa mea. Îi schimb un motor în fiecare an. Nu mai vorbesc de mărunţişuri. Nu-mi cumpăr eu câte cumpăr pentru ea. Consumă cam 5,5 la sută, aşa e făcută din fabrică, are pistoanele mari şi e motor de turaţie, are 3.000 de ture. N-are baie de ulei, se unge prin benzină, adică amestesc benzină cu ulei. De exemplu, la 10 litri de benzină, adaug 300 de grame de ulei. În trafic, eu nu-i încurc pe ceilalţi şoferi, ba din contră, le dau voie să treacă, ei au maşini bengoase, puternice, le fac loc să treacă. Nici în oraş, nici la drum lung nu încurc. Cine mă ajunge, mă depăşeşte. Merg cu 75-80 km/h în afara localităţii”, ne-a povestit Dumitru Negoiţă despre trabantul său.

Duminică dimineaţă, “bătrânele doamne” au arătat ce (mai) pot, în cadrul probei de îndemânare care a avut loc chiar în parcarea Primăriei. Cele mai în vârstă maşini au stat pe dreapta, la competiţie participând doar câteva dintre cele menţionate mai tinerele. Proba de îndemânare a urmărit, de fapt, eleganţa de a conduce o maşină de epocă, şi nu s-a luat în considerare viteza. Şoferul trebuia să ocolească “obstacole”, iar copilotul să ochească cu mingea sticle, apoi să o arunce într-un coş. Spectatorii au făcut “galerie” fiecărui concurent şi au aplaudat fiecare “reprezentaţie”.

La final, organizatorii au pregătit o surpriză celor prezenţi: o platformă de epocă, “Mercedes 507D” din 1986, a parcurs traseul competiţional, spre deliciul publicului. Aceasta a fost condusă de Viorel Burcea, copilot fiind Florentin Jichitu, iar aruncătorul la ţintă Nicu Apostol.

Locul I a fost adjudecat de un “Fiat Campagnola” (1964), condus de Florin Mitea, copilot Lili Scelcunov. Tot locul I a fost ocupat şi de “Lada 1200S” (1986), pilot Viorel Bogdan, copilot Şerban Chiţu, cu menţiunea “vehicul neatestat istoric”. Pe locul II s-a clasat “Volvo 244” (1979), şofer Valentin Gheorghe, copilot Vasile Turcitu, iar pe locul III s-a aflat “Jeep Willys” (1984), pilot Radu Manu, copilot Simona Petra.

 

Delia, show de zile mari la Brăila

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente organizate cu ocazia Zilelor Brăilei a fost concertul Deliei de duminică seara. Artista a urcat pe scenă în jurul orei stabilite şi, alături de bandul ei, a cântat live şi a făcut un show de zile mari pentru publicul brăilean. Nici cei prezenţi la concert nu s-au lăsat mai prejos, aceştia cântând şi dansând pe piesele interpretate de artistă. “Pe aripi de vânt”, “Ce are ea?”, “Cine m-a făcut om mare” sau “Rămâi cu bine” sunt doar câteva dintre melodiile ce au făcut publicul să vibreze. În timpul concertului,

Delia şi-a surprins fanii când a lăsat microfonul şi a cântat la flaut, moment în care toţi au izbucnit în aplauze, apogeul fiind atins pe “Fată verde”.

Îndrăgita artistă a avut grijă ca admiratorii ei din toată ţară să ştie că este şi concertează la Brăila. La începutul show-ului, cântăreaţa şi-a luat telefonul şi a făcut o serie de video-uri şi fotografii pe care le-a postat apoi pe contul ei de Instagram cu hashtagul “Brăila”. De altfel, a devenit o modă ca artiştii să imortalizeze momente din concerte şi să le încarce apoi pe reţelele de socializare, Delia fiind unul dintre cântăreţii care au acest “obicei”, după cum se poate vedea pe contul ei de Instagram.

Pentru cei care nu au putut ajunge pe Esplanadă, spectacolul Deliei a fost transmis live pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Brăila. Trebuie precizat că Maria Magdalena Duţu, concurentă la Vocea României, a “încălzit” publicul şi a cântat în deschiderea recitalului susţinut de Delia. Tot înainte de intrarea pe scenă a Deliei, Ansamblul “Rotunda” Vorniceni din Republica Modova a oferit un spectacol de muzică populară, după care a urmat un program artistic de cântece şi dansuri populare susţinut de Comunitatea Ruşilor Lipoveni Brăila, Ansamblul de Dansuri Cahul şi Comunitatea Ruşilor Lipoveni Tulcea.

 

Andra şi Lidia Buble concertează astăzi. Zilele Brăilei se vor încheia cu un spectacol de lasere

Zilele Brăilei se vor încheia cu un super spectacol. De la 20.30, pe Esplanadă va concerta Lidia Buble, iar de la 21.30 scena va lua “foc” în cadrul unui show cu Fachiri. Cântăreaţa Andra va urca pe scenă la ora 21.40 unde va întreţine atmosfera timp de o oră. Aproape de ora 23.00 este programat spectacolul de lasere, ce va marca sfârşitul zilelor de sărbătoare.

Până la concertul Andrei, brăilenii se pot bucura de o nouă zi plină de activităţi.

În Piaţa Traian vor avea loc ateliere de creaţie literară şi de face painting, iar în Parcul Monument vor avea loc spectacole susţinute de Muzica Militară a Garnizoanei Brăilei şi Şcoala Populară de Arte Brăila, precum şi un concurs de şah pentru copii. 

Ca în fiecare an, Ziua Marinei Române va fi marcată pe Esplanada Dunării. Sărbătoarea va începe la ora 9.45 cu Parada navală, exerciţii navale şi Sosirea Zeului “Neptun”. La ora 11.20 este programată tradiţionala competiţie de canotci 10Â1: Brăila-Galaţi, coordonată de Ivan Patzaichin, iar de la 11.50 se va da startul jocurilor marinăreşti.

Mai trebuie adăugat faptul că pe toată perioada zilelor de sărbătoare, inclusiv astăzi, “Braicar” are orarul de funcţionare prelungit, astfel că atât autobuzele cât şi tramvaiele circulă până la ora 24.00.

 

 

De Zilele Brăilei şi Ziua Marinei, sute de poliţişti şi jandarmi sunt în stradă

oamenii legii sunt în dispozitiv tocmai pentru a preveni incidentele neplăcute

Numeroasele echipaje care, zilele acestea, au fost văzute în stradă, atât pe Faleză, unde au avut loc şi vor mai avea evenimente artistice, cât şi pe şosele sau în zona lăcaşelor de cult, le-au cam dat planurile peste cap indivizilor puşi pe furat, pe făcut scandal sau şoferilor teribilişti. Până acum, nu au fost înregistrate evenimente grave care să dea peste cap minivacanţa şi sărbătoarea brăilenilor. Totuşi, nu au lipsit din “peisaj” amenzile date în special conducătorilor auto care nu au ţinut cont de prevederile legale.

Pe tot parcursul minivacanţei de Sfânta Maria, poliţiştii brăileni sunt la datorie şi defăşoară activităţi, astfel încât cetăţenii să fie în siguranţă. În perioada 11 - 15 august, pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte de timpul liber, zilnic, 140 de poliţişti desfăşoară activităţi în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar şi pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare.

Pe timpul activităţilor desfăşurate până acum, poliţiştii au verificat 23 de societăţi comerciale, au legitimat 142 de persoane, dintre care 23 controlate corporale sumare. În plus, au fost oprite în trafic 134 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 25 de conducători auto. S-au dat amenzi în valoare totală de aproape 124.000 lei, cele mai multe -183 fiind pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 7 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială. Poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 20 de permise de conducere.

 

Mai multe echipaje de jandarmi în acţiune

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor publice organizate cu prilejul Zilelor Brăilei şi de Ziua Marinei, numărul efectivelor de jandarmi care acţionează zilele acestea a fost suplimentat.

Zilnic, aproximativ 70 de jandarmi desfăşoară activităţi specifice în zonele aglomerate, fiind vorba în special despre Faleza Dunării. În prezent, jandarmii asigură măsurile de ordine publică la toate manifestările ce au loc în municipiu. Până la acest moment, au precizat reprezetanţii jandarmeriei, nu au fost înregistrate evenimente negative. Oricum, echipaje de jandarmi acţionează atât în timpul manifestărilor, adică cât timp sunt spectacole unde sunt prezenţi mii de oameni, dar şi după terminarea acestora.

Forţele de ordine patrulează şi pe traseele de întoarcere spre casă ale brăilenilor, mai exact în zonele aglomerate de pe Calea Călăraşilor şi Esplanada Dunării, în staţii de autobuz, tramvai etc.

De Ziua Marinei, efectivele de jandarmi acţionează de la primele ore ale dimineţii, pe Faleza Dunării, până spre miezul nopţii, când activităţile se vor încheia, tocmai pentru a fi prevenit orice incident neplăcut.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro