Mergi la conţinutul principal

La interval de jumătate de oră, doi şoferi au fost depistaţi conducând în stare de ebrietate

• primul, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit cu 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce a fost implicat într-o tamponare pe B-dul Cuza • al doilea suspect a refuzat să se supună prelevării de probe de sânge, însă tot nu a scăpat de dosar penal

 

Brăileni depistaţi la volan, noaptea, în timp ce conduceau autovehiculele în stare de ebrietate.

Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în seara zilei de vineri, 18 noiembrie 2016, în jurul orei 22:05, poliţişti din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat pe B-dul Alexandru Ioan Cuza, unde avusese loc o coliziune între două autoturisme, după ce au fost sesizaţi prin apel la 112. Oamenii legii fuseseră anunţaţi că unul dintre şoferii implicaţi în tamponare ar fi fost în stare de ebrietate. 

“Poliţiştii i-au identificat pe cei doi conducători auto implicaţi în eveniment, un tânâr de 29 de ani şi celălalt, de 32 de ani, ambii din municipiul Brăila. Aceştia au fost testaţi cu aparatul etilotest şi a rezultat că primul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având în aerul expirat 1,07 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie şi i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, precizează sursa citată.

Tot vineri seară, la ora 22:40, poliţiştii Biroului Rutier l-au identificat pe un brăilean în vârstă de 46 de ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul pe strada Colectorului din Brăila, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Suspectul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o concentraţie alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la spital, unde a refuzat să se supună prelevării probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de «refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice». În ambele cazuri, cercetările continuă.  

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro