Mergi la conţinutul principal

La furat de peşte, cu unelte interzise

La faţa locului, oamenii legii au depistat doi bărbaţi din localitatea Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, care încărcau într-o căruţă doi saci din rafie, într-unul aflându-se peşte, iar în celălalt prostovolul. Peştele (57 de kg), din speciile caras şi crap, a fost predat păgubitului, iar unealta a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Suspecţii au fost conduşi la sediul Postului de poliţie din comună unde li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat şi deţinere de unelte de pescuit interzise.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro