Mergi la conţinutul principal

La fermierii francezi se poate, la ai noştri, nu

Senatorul PSD de Brăila Ion Rotaru a făcut miercuri, în plenul Senatului, o declaraţie politică legată de agricultura românească şi situaţia în care se găseşte acest domeniu la ora actuală. Pe fondul protestelor fermierilor din această săptămână, senatorul brăilean atrage atenţia că măsurile luate până acum de Guvernul Boc, departe de a scoate la lumină agricultura românească, au îngropat-o mai tare. Rotaru a făcut referire concret la faptul că Guvernul a alocat în 2009 doar 1,3 % din PIB pentru Ministerul Agriculturii şi la faptul că nu s-a realizat un Program Naţional de Îmbunătăţiri Funciare realist, axat pe reabilitarea şi extinderea sistemului de irigat. "Agricultorii români producători de seminţe sub licenţa marilor firme cumpără ceea ce produc ei înşişi la preţuri prohibitive, dar vând cerealele şi celelalte produse la preţuri descurajante, asta în vreme ce motorina pentru agricultură este scumpă, îngrăşămintele şi erbicidele la fel, preţul laptelui e o batjocură, subvenţiile la zootehnie nu au fost date, iar nivelul subvenţiilor pe ansamblu este mult mai mic comparativ cu celelalte state membre al UE", a comentat social - democratul. Acesta a mai atras atenţia că nu este normal ca guvernul român să trateze problemele din agricultură la modul în care o face, în vreme ce în alte ţări, la fel de lovite de criză, se găsesc soluţii: "Recent, fermierii din Franţa au protestat vehement în Bruxelles, cerând exact acelaşi lucru ca ai noştri, iar marţi s-a anunţat deja un plan de sprijin al agriculturii franceze, în valoare de 1,65 de miliarde de euro, întreaga sumă urmând a fi oferită până la sfârşitul acestui an. Din aceşti bani, 1 miliard de euro sunt reprezentaţi de împrumuturi fără dobândă, iar 650 de milioane de euro constă în reducerea mai multor taxe, printre care cele pentru terenuri şi energie. Deci, la unii se poate, iar la noi nu", a punctat senatorul Rotaru.

Acesta a mai adăugat că elaborarea unor strategii coerente, finanţarea prin bugete multinaţionale, investiţia în sisteme de irigat, creşterea exportului şi echilibrarea balanţei comerciale agricole, acordarea de subvenţii la nivel european ar trebui să fie obiective majore ale oricărui guvern.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro