Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

La dreapta-mprejur! Cu Petre Roman inainteee, mars!

Pe culoarul de stinga al politicii romanesti alearga lume multa, da' oameni putini. Si asta, pentru ca daca privesti cu atentie din tribuna, vezi o gramada de competitori, dar atleti veritabili - ioc. De vreo saptamina incoace insa, insii care revendica, fara a avea si acte in regula, culoarul de stinga al politicii isi dau unii altora coate-n plasele, pentru a demonstra publicului care voteaza acum ca ei sint adevaratii proprietari. Mai intii, a iesit la rampa Ion Iliescu, aceasta Bunicuta care, desi are o droaie de copii, s-a trezit internata cu forta intr-un azil de batrini. El vrea sa creeze un soi de pol social care sa reprezinte o alternativa viabila la actuala putere si care in 2008 sau mai devreme, la anticipate, sa cistige alegerile. Mircea Geoana, unul dintre cei care si-au pus semnatura pe actul de internare al Bunicutei in azilul de batrini politici, si-a stricat gratarul de duminica si a venit val-virtej la sediul PSD pentru a face public planul sau de revigorare a stingii romanesti. Geoana crede cu tarie ca este nevoie acuta de o "reformare profunda a clasei politice", lucru despre care de ani de zile cuvinta toti demagogii aflati pe listele electorale. Si Iliescu vorbeste despre adoptarea unor noi mentalitati, despre responsabilizarea celor implicati in spectrul politic - asta ca sa ne exprimam in limbajul de lemn atit de des folosit de ex-presedintele tarii si al PSD. Cu alte cuvinte, Iliescu si Geoana, desi sint adversari nedeclarati, au scopuri comune. Sa facem abstractie de faptul ca nici unul dintre cei doi nu este in masura sa vorbeasca despre restructurarea clasei politice, atita timp cit ani de zile, cit au avut friiele puterii in miini, nu au promovat absolut nici o lege menita sa ne scape de impostorii intrati prin efractie in Parlament si in conducerea institutiilor statului. Mai bine sa zabovim nitel asupra tacticii expusa de cei doi "reformatori" arhicunoscuti opiniei publice. Impreuna cu cine credeti ca vor ei sa curete culoarul de stinga al politicii autohtone? Impreuna cu Petre Roman! Hai, ma, e imposibil sa nu-l mai stiti pe Petre Roman. Este vorba despre acel Petre Roman care a fost dat afara din PD, dupa ce a reusit marea "performanta" de a duce partidul la un senzational procent de sub 10%. Vorbim despre acel Petre Roman care in ultimii 3 ani s-a facut remarcat doar pe la emisiunile Mihaelei Tatu, acolo unde venea sa ne explice cum poate rezista un cuplu timp de 25 de ani. Si nu in ultimul rind ne referim la acel Petre Roman care la alegerile din 2004 a reusit, cu Forta Democratica, sa arvuneasca fix 1% din voturile electoratului. Ei bine, acest Petre Roman a devenit acum arma secreta a lui Iliescu si Geoana, cu care ei vor sa faca din "stinga" mina dreapta a politicii romanesti. Bunicuta si Prostanacul trag de Petre Roman, de mai au un pic si ii sfisie bietului idol al fetelor de la APACA celebrul pulover pe care acesta il purta in zilele alea din decembrie '89. Daca lucrurile despre care am vorbit mai sus nu ar fi reale, am putea conchide ca tocmai am auzit cel mai bun banc cu Iliescu, Geoana si Roman de cind s-a inventat stinga politica in Romania. Oricum ar fi, merita sa tragem o portie zdravana de ris, caci cine stie cind ne vom mai intilni cu niste insi atit de prafuiti care, auzi la ei!, vor sa reformeze clasa politica.




Categorie articol: 

Comentarii