Mergi la conţinutul principal

La ce a fost utilă Antena 3 USL-ului

din voturi la alegerile generale este zero, în condiţiile în care nici sprijinul mediatic nu a adus rezultatele scontate * Lăzăroiu mai afirmă că USL a comis o eroare în relaţia cu PC * pe de altă parte, Traian Igaş are încredere în femeile care fac politică

Întrebat cum comentează rezultatele alegerilor din Neamţ şi Maramureş, ministrul Lăzăroiu a preferat să răspundă prin intermediul a "două întrebări de perspicacitate". "Dacă ieri au fost alegeri în cele mai favorabile colegii ale USL, pentru că erau parlamentari ai USL, şi scorul maxim pe care l-au obţinut a fost de 45%, care este probabilitatea ca USL să fi luat 50% dacă ieri erau alegeri generale? Având în vedere că media este întotdeauna mai mică decât maximul, probabilitatea era zero", a spus ministrul Muncii.

În al doilea rând, Sebastian Lăzăroiu crede că rezultatele arată faptul că USL a comis o eroare în relaţia cu PC şi cu sprijinul mediatic pe care ar putea să-l primească. "O a doua întrebare, retorică, vă daţi seama: Antena 3 s-a implicat activ de partea candidaţilor USL. A vrut să arate utilitatea pe care o are în obţinerea celor 50%, dar şi pentru cele 20 de locuri pe care PC le-a negociat. La ce a fost utilă Antena 3 şi de ce USL le dă cele 20 de locuri?", s-a întrebat Lăzăroiu.

23pdl2Traian Igaş are încredere în femei

Un alt ministru PDL, Traian Igaş, a apreciat că democrat-liberalii ar fi putut câştiga şi în colegiul din Maramureş, dacă prezenţa femeilor la vot ar fi fost mai mare. "Probabil că femeile nu au ieşit destul de mult la vot pentru că, dacă ieşeau, bănuiesc că putea fi un alt rezultat mai bun pentru o reprezentantă a sexului frumos. Am o mare încredere în femei, în general, şi în special în femeile care fac politică, pentru că sunt mult mai meticuloase decât noi, bărbaţii", a estimat ministrul de Interne.

Cât priveşte acuzele de fraudă aduse de către opoziţie, Igaş consideră că USL ar trebui să prezinte probe evidente, nu să se mărginească la simple declaraţii. În schimb, Monica Macovei susţine că aceste acuze ar trebui analizate mai îndeaproape. "Acuzele de fraudă trebuie cercetate toate şi trimise în judecată, indiferent de la ce partid sunt. Am aceeaşi părere dintotdeauna", a declarat Macovei.
Duminică au avut loc alegeri parţiale pentru deputăţie în două colegii uninominale. Democrat-liberalii au câştigat colegiul 6 din Neamţ, vacantat prin decesul social-democratului Victor Surdu, în timp ce USL şi-a impus candidatul în colegiul 2 din Maramureş, rămas liber prin alegerea lui Cătălin Cherecheş ca primar la Baia Mare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro