Mergi la conţinutul principal

La Brăila, USL NU «trăieşte» pe afişele electorale

Uniunea Social Liberală a devenit istorie la Brăila. Asta se vede pe afişele electorale expuse în oraş, unde sigla USL lipseşte cu desăvârşire, dar o confirmă şi conducerea PSD Brăila. Primul care a abordat subiectul, în cadrul unei întâlniri cu presa, a fost primarul Aurel Simionescu, prim-vicepreşedinte al social democraţilor, care a precizat că la Brăila s-a decis să nu fie asociată campania electorală a PSD cu USL. Simionescu a garantat că în Brăila, pe niciun stâlp, geam sau perete nu s-au lipit mesajele electorale mincinoase: "USL trăieşte!" şi "Continuăm USL", cum au mai fost văzute în alte oraşe din ţară. "În momentul în care s-a hotărât că fiecare merge pe drumul lui, ideea de respect în campanie impune să mergem separat. Şi atunci, pe afişele noastre în Brăila nu se regăseşte sigla USL. Ne-au trimis afişele de la centru, dar noi nu le punem. Inclusiv afişul mare, cu echipa USL, pentru sâmbătă, la întâlnirea cu Ponta, pe care scrie «Continuăm USL», noi l-am modificat şi am scris «Continuăm împreună»", a explicat prim-vicepreşedintele PSD Brăila. Cât despre prezenţa la vot la alegerile europarlamentare din 25 mai, edilul-şef s-a declarat optimist şi a spus că estimează 37-40% dintre alegători, la cele 141 secţii de votare din municipiu.

Stancu: "La Brăila trebuie să vorbim despre alianţa PSD-UNPR-PC"

Şi preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, s-a arătat, ferm împotriva folosirii siglei USL în campania pentru alegerile europarlamentare. Acesta a explicat că din punctul său de vedere, o astfel de abordare ar crea confuzie în rândul alegătorilor, aşa că a decis să nu utilizeze noţiunea de USL pentru judeţul nostru. "Am hotărât cu toţii că, la Brăila, nu este cazul să vorbim despre USL. Aici trebuie să vorbim despre alianţa electorală PSD-UNPR-PC, cu care suntem astăzi în judeţul Brăila ca şi campanie electorală. PNL-ul are candidaţi proprii, îşi fac campania lor. Eu cred că am crea o confuzie în rândul electoratului, din punctul meu de vedere, dacă am pune afişe cu USL. Găselniţa asta cu «USL trăieşte» poate să aibă alte conotaţii, dar, din punctul meu de vedere, nu va ajuta la alegerile din 25 mai", a declarat Stancu.
Totodată, preşedintele CJ Brăila a mai specificat că fiecare responsabil de campanie a avut libertate deplină de la Centru să se organizeze după bunul plac. Cu toate acestea, deciziile luate vin cu responsabilitatea procentului la vot, mai precizează sursa citată. "Ăsta este punctul nostru de vedere. Că dorim după 25 mai ca împreună cu o fracţiune din PNL să refacem aşa-zisul USL, ăsta este alt subiect. Ne-am asumat în biroul politic judeţean deschis această decizie. De altfel, şi centrul spune «cine vrea să folosească să o facă, cine crede că nu este bine în judeţul lui, să nu o facă». Sunt şi alte opţiuni pe care noi nu le folosim", a conchis liderul PSD Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro