Mergi la conţinutul principal

Lăzăroiu susţine "Coşul pensionarului", dar cu impact bugetar minim

"Ţinta unei astfel de iniţiative vor fi oamenii săraci. Există o discuţie în Coaliţie pe această temă, însă nu este nimic clar deocamdată. Sper că, din toamnă, va exista un proiect clar în acest sens", a mai spus ministrul.
Preşedintele UNPR Marian Sârbu a declarat la 19 iulie că la nivelul Coaliţiei se discută despre o hotărâre de guvern care să faciliteze pensionarilor cumpărarea unor produse de bază la preţul de producţie. "În perioada următoare, la propunerea UNPR, Executivul va da o hotărâre de guvern, probabil pe la sfârşitul lunii august, pentru punerea în aplicare a unui program ce se intitulează «Coşul pensionarului» şi facilitează pensionarilor cumpărarea unor produse de bază: ulei, zahăr, orez, făină, la preţul de producţie", a spus Marian Sârbu.
Întrebat când va deveni operaţional programul din momentul în care se va da Hotărârea de Guvern, Sârbu a susţinut că "în septembrie sau octombrie, cel mai probabil", subliniind că de acest proiect se vor ocupa consiliile locale. De asemenea, preşedintele UNPR a arătat că la nivelul Coaliţiei există o Comisie care "pune la punct" acest program, accentuând faptul că premierul Emil Boc nu se opune unui astfel de proiect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro