Mergi la conţinutul principal

Kurzii acuză Turcia că foloseşte arme interzise de legea internaţională. Turcii ar fi folosit napalm şi fosfor alb

Autorităţile kurde din Siria au acuzat joi Turcia că recurge la arme neconvenţionale, între care fosforul alb şi napalmul, în ofensiva recent lansată în nordul ţării, relatează AFP, citat de Agerpres.

Un comunicat al administraţiei kurde semiautonome afirmă că „agresiunea turcă împotriva (oraşului) Ras al-Ain se desfăşoară cu toate tipurile de arme” şi că în „în faţa eşecului evident al planului său, (preşedintele turc Recep Tayyip) Erdogan a recurs la arme interzise pe plan internaţional, cum sunt fosforul sau napalmul”.

După lansarea ofensivei împotriva miliţiei kurde, forţele turce susţinute de efective siriene au cucerit o fâşie de teritoriu la graniţă de 120 de kilometri în nordul Siriei, luptele concentrându-se în momentul de faţă în oraşul Ras al-Ain.

Observatorul sirian pentru drepturile omului, organizaţie neguvernamentală care dispune de o amplă reţea de surse în Siria, nu a putut confirma utilizarea unor astfel de arme, notează AFP.

Totuşi, directorul Observatorului, Rami Abdel Rahman, a indicat pentru France Presse că organizaţia sa a consemnat „sosirea în ultimele două zile la spitalul din Tal Tamr (localitate apropiată de Ras al-Ain) a unor răniţi care au suferit arsuri”.

Armata turcă a avansat joi la Ras al-Ain şi controlează deja jumătate din teritoriul acestuia, a mai constatat Observatorul.

De-a lungul conflictului din Siria, început în 2011, s-a folosit termenul napalm cu referire la bombele incendiare fabricate pe baza unor substanţe similare napalmului.

La rândul său, fosforul alb poate fi utilizat la crearea de perdele de fum, dar şi la fabricarea de arme incendiare cu caracter letal, utilizare care este însă interzisă de legislaţia internaţională.

Responsabili kurzi au postat pe reţelele sociale o înregistrare video cu copii având arsuri care, potrivit unui medic din provincia Hassake, unde se află Ras al-Ain, ar putea indica folosirea unor astfel de arme.

„Facem apel la organizaţiile internaţionale să trimită echipe pentru a examina aceste răni”, a spus Mustafa Bali, purtător de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene (SDF), principala coaliţie dominată de forţele kurde.

„Facilităţile medicale din nord-estul sirian nu mai dispun de experţi, după retragerea ONG-urilor din cauza invaziei turce”, a adăugat acesta.

Ofensiva turcă s-a soldat, începând din 9 octombrie, cu cel puţin 72 de morţi în rândul civililor din Siria şi 203 în rândul combatanţilor SDF, conform celui mai recent bilanţ al Observatorului sirian pentru drepturile omului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro