Mergi la conţinutul principal

Kovesi: Bunurile indisponibilizate de către procurori în ultimele 6 luni sunt de 300.000.000 euro

* suma, a mai asigurat ea, poate creşte considerabil dacă este legiferată confiscarea extinsă a averilor dobândite ilicit

În cadrul forumului "Revizuirea Constituţiei", organizat de către senatorul Cristian Diaconescu (UNPR) şi asociaţia "Progresăm împreună", procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a apreciat că procurorii au nevoie de mai multe instrumente legale pentru a recupera prejudiciul creat în urma săvârşirii infracţiunilor. "Introducerea confiscării extinse este necesară în sistemul judiciar din România (...) Să nu uităm că suntem graniţă a Uniunii Europene şi, probabil, vom fi graniţă a Spaţiului Schengen. De aceea procurorii trebuie să aibă instrumente eficiente care să ne ajute să lucrăm cu fenomenul infracţional, în special cu cel transnaţional şi cu faptele de crimă organizată", a declarat procurorul general.
Kovesi a precizat că indisponibilizarea doar a bunurilor învinuiţilor şi inculpaţilor a făcut ca persoane condamnate să se bucure, după ieşirea din închisoare, de averea dobândită în mod ilicit. Chiar şi aşa, cuantumul bunurilor indisponibilizate în primul semestru al anului 2011 se ridică la 300.000.000 de euro. "Sunt convinsă că, dacă am avea mai multe instrumente în acest sens, valoarea bunurilor indisponibilizate ar creşte. Şi contribuţia la bugetul de stat ar fi mai mare, dar şi eficienţa în ceea ce priveşte respectarea drepturilor părţilor vătămate ar creşte. Sunt foarte multe situaţii în care părţile vătămate vor doar să-şi recupereze prejudiciul şi nu ţin neapărat să trimită persoana respectivă la puşcărie", a afirmat procurorul general.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro