Mergi la conţinutul principal

Kaiac canoe – secţia cu cele mai multe medalii de la CSM Brăila

Alexandru Gheorghe Stoian este vedeta clubului brăilean • canoistul este dublu campion european şi campion mondial • clubul de la Dunăre are în palmares şi 20 de medalii naţionale • pentru al doilea an consecutiv, juniorii de la CSM Brăila sunt campioni naţionali la Dragon Boat

 

Cea mai prolifică secţie a Clubului Sportiv Municipal Brăila în 2016 a fost cea de kaiac canoe, iar sportivul numărul unu este canoistul Alexandru Gheorghe Stoian care a cucerit trei medalii de aur, două la Campionatul European şi una la Campionatul Mondial, toate în competiţiile rezervate juniorilor. Pe plan naţional, clubul brăilean şi-a trecut în palmares 20 de medalii naţionale.

2016 a fost un an foarte bun pentru secţia de kaiac canoe de la CSM Brăila. Atu-ul nostru a fost colaborarea perfectă cu sportivii, antrenorii voluntari şi conducerea clubului. În felul acesta am reuşit să ne realizăm toate obiectivele”, a precizat antrenoarea emerită Florentina Ion. În afară de triplul medaliat cu aur la europene şi mondiale,  Alexandru Gheorghe Stoian, component al lotului naţional de juniori I de la Bascov, clubul brăilean a mai avut şapte sportivi la lotul naţional de juniori II, care s-au pregătit la Brăila sub îndrumarea antrenoarei Florentina Ion şi anume Cristian George Ene, Victor Văsii, Mihai Ghionea, Ciprian Sârbu, Paul Musceleanu, Gheorghe Viliman, Bianca Tenia. Pentru noul sezon competiţional, ca de obicei, antrenoarea secţiei de kaiac canoe este rezervată, însă cu siguranţă că obiectivele pe care şi le-a propus sunt la fel de pretenţioase. “Pentru 20167 ne punem multe speranţe, ne-am stabilit obiectivele şi visăm cu ochii deschişi la noi performanţe însă deocamdată aşteptăm bugetul. Până atunci, noi ştim ce avem de făcut. Am început pregătirile pe data de 4 ianuarie şi pot afirma că primii paşi din acest an sunt foarte buni. Stoian a fost cooptat deja la lotul olimpic de tineret, a dat testele şi se pare că deşi este mai mic de vârstă decât ceilalţi colegi ai săi, are resursele necesare să prindă un loc de titular pentru europele din Serbia şi mondialele din România. De asemenea, în premieră, CSM Brăila este invitată să participe în acest an la Campionatul Mondial de Dragon Boat care va avea loc în Ungaria. Sper să trecem cu bine peste toate aceste competiţii naţionale şi internaţionale”, a mai spus Florentina Ion.

 

Trei medalii de aur internaţionale

Sportivul reprezentativ al secţiei de kaiac canoe, dar şi al clubului, Alexandru Gheorghe Stoian a devenit dublu campion european la canoe 2-500 m împreună cu Andrei Neculai de la Dinamo şi la canoe 4-500 m alături de Marius Milu (Orşova), Cătălin Chirilă (CSM Danubiu Tulcea) şi Andrei Neculai (Dinamo).

La 10 zile distanţă de la competiţia care a avut loc la Plovdiv în Bulgaria, Stoian a participat şi la Campionatele Mondiale de kaiac canoe pentru juniori şi U23 care au avut loc la Minsk, unde de asemenea a reuşit să urce pe prima treaptă a podiumului de premiere la canoe 4-500 m împreună cu Marius Milu (Orşova), Cătălin Chirilă (CSM Danubiu Tulcea) şi Andrei Neculai (Dinamo).

 

Campionatul Naţional de primăvară pentru juniori – prima competiţie din 2016

În perioada 11-15 mai, brăilenii au participat la primul lor test oficial, Campionatul Naţional de primăvară la kaiac canoe pentru juniori, unde au cucerit două medalii de argint la juniori I. În mai, la Bascov, Alexandru Gheorghe Stoian a devenit vicecampion naţional la canoe 1 pe distanţele de 200 şi 1000 m. La Juniori II, CSM Brăila a obţinut patru medalii de argint, la canoe 2 pe distanţele de 500, 1000 şi 3000 m prin Gheorghe Viliman şi Paul Musceleanu, la kaiac 1 cadete, pe distanţa de 500 m, prin Bianca Tenia şi două medalii de bronz, acestea fiind adjudecate de cadeţii Robert Calaver la kaiac 1-1000 m şi Bianca Tenia la kaiac 1-2000 m.

 

9 medalii la naţionalele de kaiac canoe – viteză

Pe 20 şi 21 iulie, la Campionatul Naţional de viteză la kaiac canoe, competiţie rezervată juniorilor II, clubul brăilean şi-a trecut în cont alte două locuri doi şi patru locuri trei. Pe treapta a doua a podiumului de premiere au urcat componenţii echipajului de canoe 2-1000 m, Paul Musceleanu şi Gheorghe Viliman şi cei ai echipajului de canoe 4-1000 m, George Ene, Victor Văsii, Ciprian Sârbu, Valentin Ghenov, iar medalii de bronz au cucerit Robert Calaver  în probele de kaiac 1 pe distanţele de 1000 şi 2000 m şi Bianca Tenia în probele de kaiac 1 pe distanţele de 500 şi 2000 m. Pentru juniorii II, a urmat Criteriul Speranţelor Olimpice la kaiac canoe, un concurs de selecţie pentru lotul naţional, iar după alte două zile de întreceri George Ene, Victor Văsii, Ciprian Sârbu, Valentin Ghenov, Paul Musceleanu şi Bianca Tenia au rămas componenţi ai lotului de la Brăila. În perioada 6-8 august a fost rândul juniorilor I să participe la Campionatul Naţional de viteză la kaiac canoe, iar la această competiţie gruparea sportivă de la Dunăre a bifat 3 medalii, 2 de argint prin Alexandru Gheorghe Stoian la canoe 1-200 m şi prin echipajul de canoe 4-1000 m format din  Alexandru Gheorghe Stoian, Mihai Pârvu, Mihai Ivanov, Victor Săraru şi o medalie de bronz, la kaiac 2-1000 m, prin Alexandru Bătrânu şi George Niculescu.

 

Campioni naţionali al doilea an consecutiv la Dragon Boat

În 2016, sportivii juniori ai secţiei de kaiac canoe de la CSM Brăila şi-au apărat cu succes titlul naţional cucerit cu un an înainte la Dragon Boat, echipajul fiind format din Victor Săraru, Gheorghe Viliman, George Ene, Ciprian Sârbu, Victor Văsii, Alexandru Bătrânu, George Niculescu, Paul Musceleanu, Ionel Bordianu, Mihai Pârvu. Toboşar a fost Marin Blându, iar cârmaci Gheorghe Constatinov.

La naţionalele masters, care au avut loc pe 26 şi 27 august la Bascov, clubul brăilean a cucerit două medalii de argint, prin Marius Pârvu la canoe 1-200 m şi prin Marius Pârvu şi Gheorghe Constantinov la canoe 2-200 m, ambele în concursul sportivilor cu vârste cuprinse între 40 şi 44 ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro