Mergi la conţinutul principal

Jurnalist mitralior: caut «Om» pentru a-mi schimba stilul

Meseria asta poate fi comparată, deopotrivă, cu aceea de medic, dar şi cu aceea de gunoier. Pe de o parte, sunt jurnalişti care poartă în buzunar bisturiul cu care extirpează tumora din spaţiul public, care se agaţă de gâtul fiarelor sociale asemenea unor câini nedresaţi şi nu le lasă până când nu le văd la pământ, mai ales când există dovezi că fiarele respective se întind asemenea unei pecingini pe obrazul unei instituţii, al unei comunităţi.
Pe de altă parte, există jurnalistul care, asemenea angajatului de la salubritate, adună frumos gunoaiele - faptele celor mulţi - le reciclează, le aşează într-o ordine inteligibilă, le dă un sens, le dă nume şi apoi le scoate în gura lumii, fără a-şi asuma rol de justiţiar, de om cu "firul roşu" în tocul ochelarilor. Bineînţeles, meseria aceasta poate fi comparată şi cu multe altele, însă nu mi-am propus să fac din studiul acestei îndeletniciri un caz.
Deunăzi, căutând, ca jurnalist de formaţie ce încă mă simt, un subiect de citit, mi-am dat seama că din România a dispărut un anumit tip de subiect jurnalistic: Omul, povestea, fapta care face diferenţa. Oamenii care fac minuni nu mai sunt subiecte de presă, oamenii care construiesc poveşti de viaţă, care cresc idei, le dezvoltă şi le ridică la rang de artă... Oamenii aceştia ori nu mai există, ori nu-i mai vede nimeni.
Cel mai probabil, a doua variantă este corectă. Nu, chiar nu pot să cred că nu există oameni care îşi fac palate în cer hrănind un copil sărman, oameni care construiesc case pentru bătrâni şi-i ridică pe ocupanţii azilului la rangul de bunici, nu, nu pot să cred că oameni care au reuşit să schimbe în bine destine sortite pieirii nu-şi mai găsesc loc în spaţiul public românesc.
Şi apoi, îmi voi răspunde singură. E uşor de înţeles de ce oamenii nu se văd: sunt prea mulţi mărăcini în faţa lor, prea multe fiare care trebuie scuturate de gâtlej până când dau "Bingo" şi varsă tot bănetul din punguţă. Sau nu! Problema este că în tot acest noian de presupuse subiecte de presă şi de fiare sociale care refuză să îngenuncheze şi să înţeleagă că vremea lor a trecut, şi jurnaliştii mitraliori se lasă prinşi în horă şi devin când medici, când gunoieri, uitând să mai fie jurnalişti.
Nu sunt în măsură să emit judecăţi de valoare, nu-mi permit aşa ceva, dar îmi permit să jur cu mâna pe inimă că sunt pregătită să renunţ la statutul de jurnalist mitralior dacă aflu omul, omul care face diferenţa, omul bun, real, cu scânteie, omul care schimbă destine, care pune piatră de temelie, care ştie şi a greşi, dar o recunoaşte cu sinceră părere de rău, omul care sfinţeşte locul. Îl ştiţi voi?! Spuneţi-mi-l mie! Vă rog să-mi faceţi onoarea de a-l cunoaşte, de a-l face subiect de presă, de a-i scrie povestea ca pe ultimul meu articol de presă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro