Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Jurământul lui Hipocrate sau poezia de final de an şcolar

Cu toţii ştim că medicii depun la începutul carierei un jurământ, cunoscut ca “Jurământul lui Hipocrate”, care cuprinde îndatoririle morale în exercitarea meseriei pe care şi-au ales-o. Bineînţeles că aceste promisiuni făcute zeilor sunt doar nişte repere morale, la fel cum politicienii jură cu mâna pe Biblie că vor fi oneşti şi nu vor face niciun rău ţării pe care o conduc şi nimeni nu-i poate pedepsi, legal, pentru că au încălcat acel jurământ. Există alte legi pentru asta, dar aici e altă poveste.

Revenind la medici, aş vrea să vă povestesc experienţa recentă prin care am trecut. Sunt mama unei fetiţe de 8 luni, pe care am reuşit să o cresc până acum cu multă iubire, grijă şi protecţie, care nu a fost niciodată bolnavă. Asta, până zilele trecute, când a început să facă febră şi îi pierise pofta de mâncare. Iniţial, am pus totul în seama primilor dinţişori care trebuie să-i iasă. După două nopţi cu temperatură care ajungea la 39, m-am panicat, m-am certat că am încercat să fac pe doctorul cu ea şi am fugit la Spitalul Judeţean, la Pediatrie. Era marţi (21 martie), în jurul orei 19.00. Am intrat imediat în Ambulator, unde ne-a întâmpinat o doamnă doctor în vârstă, aparent amabilă. A consultat-o pe fetiţă şi mi-a adresat întrebări despre starea ei, despre vârstă şi dacă e alergică la vreun medicament. I-am răspuns că nu i-am făcut momentan niciun test să văd dacă e alergică la ceva, mea culpa. Ulterior, soţul meu a ieşit cu fetiţa din cabinet, aşteptându-mă pe hol. Medicul a început să scrie o reţetă kilometrică, fără a se grăbi, timp în care mi-a explicat cum să ajung în sala de tratament unde îi va fi făcută o injecţie fetiţei şi că acasă va trebui să-i continui tratamentul injectabil. “Dar despre ce injecţie este vorba?”, îndrăznesc să întreb. “Nu mă întrerupeţi, vă rog! Vă spun la final tot ce vreţi să ştiţi”, a venit replica medicului. Ce a urmat după ce a terminat de scris reţeta, redau în cele ce urmează, într-un dialog sau, mai degrabă, monolog, aşa cum mi s-a întipărit în minte:

  • V-am prescris antibiotic, un probiotic şi câteva medicamente pentru stomăcel. Fiţi atentă la ce vă explic! Cumpăraţi această reţetă de la farmacia Myosotis, e aproape de spital, pentru că acolo sunt singurele farmaciste care-mi înţeleg scrisul! Dacă nu găsiţi vreun medicament, deşi e imposibil acest lucru, mergeţi la farmacia de peste drum (Şoseaua Buzăului –n.r.), cea din staţia de autobuz. Dacă nici acolo nu găsiţi, deşi e aproape imposibil, mergeţi spre Billa, la farmacia Iris, dar doar în caz de urgenţă! Mă repet, mergeţi la Myosotis! De asemenea, faceţi-i câteva analize fetiţei, la laboratorul Medcenter, cel din curtea spitalului. Dacă îmi aduceţi rezultate de la alte laboratoare să ştiţi că nu lucrez pe ele! Nu am niciun interes, doar că dacă faceţi cum vă spun eu, o să fie bine. Dacă toate-s bune, ne vedem joi după amiază.
  • Vă mulţumesc, doamnă doctor! Aş dori să-mi spuneţi acum despre acea injecţie pe care trebuie să i-o fac fetiţei…
  • Vă rog, am şi alţi pacienţi care aşteaptă pe hol. Nu pot să mă ocup doar de dumneavoastră. Şi aşa, aţi tot vorbit dumneavoastră.
  • Aş putea să ştiu, măcar, numele dumneavoastră? Cine mi-a consultat copilul?
  • Vaiii, dar scrie mare pe reţeta pe care v-am dat-o! Sănătate! Să intre următorul pacient!

Am ieşit bulversată din cabinet, mai mult dată afară decât de bunăvoie. I-am povestit soţului halucinantul dialog şi am luat decizia de a merge acasă fără a-i face fetiţei tratamentul injectabil, despre care nici în ziua de azi nu ştiu cum se numeşte sau ce substanţe conţine ori pentru ce afecţiune era. De curiozitate, am mers cu acea reţetă la două farmacii oarecare, doar pentru a vedea dacă într-adevăr are un scris indescifrabil. Surpriză! Toate farmacistele pe care le-am întrebat mi-au citit hârtia parafată cu “Dr Vasilescu Mioara, medic primar pediatrie”, fără prea mare efort.

Acum, fetiţa mea e bine, am scăpat de febră, totul cu ajutorul unui alt medic din municipiu, care a avut răbdarea de a-mi oferi răspuns la toate întrebările. Care încă mai ţine minte ce a jurat la începutul carierei, deşi asta s-a întâmplat cu zeci de ani în urmă.

Prin acest editorial nu urmăresc să fac acuzaţii, să sperii pacienti ori să-l laud pe medicul care mi-a vindecat copilul. Spre deosebire de alte “halate albe”, nu am încheiat nici măcar o înţelegere verbală cu vreo farmacie să ne împărţim profitul. Vreau doar să am încredere în medicul la serviciile căruia apelez! Sau cer prea mult?




Categorie articol: 

Comentarii