Mergi la conţinutul principal

Jumbo Brăila se deschide pe 22 martie

• zvonurile care circulă de câteva zile pe reţelele de socializare privind deschiderea magazinului Jumbo la Brăila pe 22 martie au fost confirmate, ieri, de primarul Marian Dragomir • acesta susţine că până în iulie ar trebui să se finalizeze şi turnarea covorului asfaltic pe Strada Transilvaniei, astfel încât accesul către centrul comercial să fie facilitat

 

Jumbo, retailerul de jucării şi decoraţiuni interioare din Grecia şi Bulgaria, îşi va deschide oficial magazinul din Brăila pe 22 martie. Informaţia a circulat timp de câteva zile pe grupurile brăilene de pe reţelele de socializare, însă a fost confirmată abia ieri, de către primarul Marian Dragomir. Acesta a punctat că a purtat o discuţie la nivelul conducerii hipermarket-ului, care l-a anunţat că deschiderea magazinului ce s-a construit în locul fostului Metro Cash&Carry din Brăila va avea loc vinerea aceasta. Dragomir s-a arătat încântat de veste, precizând că magazinul de jucării va aduce plusvaloare zonei respective, la pachet cu faptul că va crea noi locuri de muncă. Edilul-şef a ţinut să mai adauge că nici administraţia nu stă cu mâinile în sân, astfel că până în luna iulie ar trebui ca lucrările privind turnarea covorului asfaltic pe Strada Transilvaniei să fie gata, iar doritorii să poată ajunge mult mai uşor la magazin.

“Da, este adevărat. Am obţinut confirmarea de la directorul lor. Vor deschide pe data de 22 martie. Noi, ca Primărie, felicităm reprezentanţii societăţii pentru că au transformat un spaţiu închis într-un centru comercial modern, în care lucrează brăileni. Un spaţiu care aduce plusvaloare zonei respective. Şi pentru că trebuie să sprijinim investiţiile, nu doar declarativ, estimăm că în luna iulie vom avea covor asfaltic şi pe Strada Transilvaniei, care facilitează accesul către centrul comercial”, a declarat Dragomir.

Potrivit site-ului profit.ro acesta ar fi al 13-lea hipermaket Jumbo din România, spaţiul având o suprafaţă totală de aproximativ 12.000 mp. Tot Profit.ro informează că Jumbo operează în prezent o reţea de 77 de hipermarketuri, astfel că pe lângă cele 12 din România mai sunt 51 în Grecia, 9 în Bulgaria şi 5 în Cipru, precum şi un magazin online. De asemenea, grupul mai este prezent, prin intermediul unor parteneriate cu companii locale, în Macedonia, Albania, Serbia, Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina.

Întrebat dacă va participa la inaugurarea magazinului Jumbo pe 22 martie, primarul Marian Dragomir a precizat că din cunoştinţele sale retailerul nu va organiza vreo deschidere specială, ci doar va deschide uşile pentru clienţii interesaţi, astfel că nu va fi cazul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro