Mergi la conţinutul principal

Jumatate de milion de euro, pentru perfectionarea jandarmilor

Intilnire la nivel inalt, weekend-ul trecut, la Inspectoratul General al Jandarmeriei, unde a fost lansat Programul PHARE "Consolidarea structurilor si practicelor Jandarmeriei Romane si pregatirea in vederea participarii sale depline la Forta de Politie Europeana", program pentru care jandarmii vor primi 500.000 euro, pentru perfectionare.
"La eveniment au participat domnul Jonathan Scheele (seful Delegatiei Comisiei Europene), generalul de brigada Dominique Norois (maiorul general al Jandarmeriei Nationale Franceze), Francois de Lahousse (primul consilier al Ambasadei Frantei la Bucuresti), Florin Sandu (secretar de stat in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor), generalul de brigada doctor Costica Silion (inspectorul general al Jandarmeriei), precum si sefii de inspectorate din cele 42 de judete ale tarii", ne-a precizat lt. Iulian Timofei, purtatorul de cuvint al Jandarmeriei brailene.
Sursa citata ne-a precizat ca obiectivul programului este pregatirea jandarmilor romani de catre specialistii francezi, in decurs de un an, prin desfasurarea a 16 activitati distincte, in functie de specializari: antiterorism, judiciar, mentinerea ordinii publice si ca bugetul alocat de Uniunea Europeana este de jumatate de milion de euro. (Narcis VOICA)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro