Mergi la conţinutul principal

Joc de copii în loc de gaze de eşapament

Ieri, pentru aproape două ore, carosabilul Bulevardului Cuza, între Calea Călăraşilor şi Str. Şcolilor, s-a transformat în teren de joacă pentru copii. Cu ocazia Zilei Europene fără Maşini, circulaţia autoturismelor a fost oprită pe respectivul tronson, iar locul roţilor puse în mişcare de caii putere a fost luat de jocul zecilor de puşti care s-au întrecut pe role sau au făcut desene pe asfalt. Primăria Brăila a marcat, astfel, Ziua fără Maşini, manifestare devenită tradiţie în Europa, destinată conştientizării publicului larg că mai puţine maşini pe străzi înseamnă un mediu mai curat şi mai liniştit.
Au participat la manifestare cinci grădiniţe, cinci şcoli generale, plus Liceul "Murgoci" şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Copiii din cadrul acestor instituţii au fost protagoniştii jocurilor de pe Bulevardul Cuza.
Startul concursului de role a fost dat de primarul Simionescu. Totodată, edilul-şef şi viceprimarul Doiniţa Ciocan au trecut pe la toţi micuţii care desenau de zor pe asfalt, apreciindu-le talentul şi împărţindu-le diplome din partea Primăriei.

23masini1Lipsa maşinilor din trafic s-a făcut simţită, cel puţin din punctul de vedere al zgomotului de fond. Măsurătorile efectuate, ieri, între orele 10.00 şi 11.00, de Agenţia Pentru Protecţia Mediului, indicau un nivel al zgomotului de 69,6 decibeli, pe Calea Călăraşilor, la intersecţia cu B-dul Cuza şi de 58,8 decibeli, la mijlocul tronsonului de bulevard, unde era circulaţia oprită.

Tot ieri, la ora 12.00, Ziua fără Maşini a fost marcată, simbolic, cu o defilare de biciclete, în Parcul Monument. Au participat tot copii, elevi ai mai multor şcoli din municipiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro