Mergi la conţinutul principal

Jaf la magistrala de termoficare

Hoţii de fier vechi devin din ce în ce mai siguri pe ei când dau lovitură după lovitură la fosta magistrală de termoficare a oraşului. Actualul proprietar al conductelor, firma sibiană "Laromet Transib", a reclamat vineri, 25 septembrie, că în ultimele nopţi i-au fost furate conductele în lungime totală de circa 130 metri, în zona limitrofă cartierului Radu Negru, de-a lungul căii ferate, spre cimitirul Sf. Constantin. "Tocmai ce m-a anunţat fiul meu, care deţine firma, că în 2 - 3 nopţi hoţii au furat conductele din zona respectivă. Cum se poate aşa ceva, greu de imaginat pentru că ţevile alea cântăresc greu şi trebuie utilaje pentru a putea fi ridicate şi transportate, nu e ca şi cum vine hoţul cu mâinile-n buzunar şi pleacă cu bucăţile de ţeavă în spate. Am anunţat situaţia la toate poliţiile şi aşteptăm să vedem ce se întâmplă mai departe. Am fost amendaţi că am ridicat conductele din zonele unde hoţii se pregătiseră deja să le ridice, pe motiv că n-aveam autorizaţie, aşa că ne-am oprit. Pe de altă parte, în continuare nu ni s-a eliberat autorizaţia de demolare, iar hoţii îşi fac de cap, pentru că în zona respectivă noi am apucat de am preluat conductele cu proces-verbal, de la CUP Dunărea", ne-a declarat Ioan Mihuţescu-Cioabă, fiul patronului de la firma sibiană. De precizat că SC "Laromet Transib" a încasat deja două amenzi în valoare totală de 80.000 lei (50.000 lei amenda de la Poliţia Locală şi 30.000 lei de la Garda de Mediu Brăila) pentru lucrările de demolare efectuate până acum la reţeaua de termoficare.

Cine trebuie să elibereze autorizaţia de demolare?

În tot acest răstimp, autorităţile locale pasează responsabilitatea emiterii autorizaţiei de la una la alta, în sensul că Primăria Brăila susţine că este de competenţa Consiliului Judeţean să emită autorizaţia, în timp ce de la CJ mesajul transmis este că nu are treabă cu emiterea vreunei autorizaţii pentru cazul în discuţie.
Contactat de reporterii "Obiectiv", preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, a spus că din punctul său de vedere, instituţia pe care o conduce nu are de ce să semneze vreo autorizaţie, deoarece e treaba Primăriei. În plus, a mai spus oficialul, nu s-ar fi depus niciun document de către firma "Laromet Transib" la registratura CJ, pentru a obţine vreo autorizaţie de demolare. "Nu am niciun document care să îmi spună asta. Dar nu cred că e a noastră. Cred că e la Primărie totul". Afirmaţiile-i sunt însă contrazise de primarul municipiului, Aurel Simionescu, care a explicat: "Această magistrală este pe teritoriul a două unităţi administrativ teritoriale: la municipiul Brăila o parte şi cea mai mare parte pe comuna Chiscani. De aici încolo luaţi legea şi vedeţi cine, cum şi în ce fel".
Potrivit normelor de aplicare a Legii construcţiilor nr. 50/1991 reactualizată, la articolul 9 din Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 839/2009 se menţionează faptul că " (...) emiterea autorizaţiei de construire pentru lucrările care urmează să se execute pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale se face de către preşedintele Consiliului Judeţean, cu avizul primarilor". Aşadar, Simionescu are dreptate, iar competenţa în acest caz este a lui Viorel Mortu în calitate de preşedinte interimar al CJ.

0,4 lei pentru fiecare kilogram de fier vechi valorificat revine bugetului local

Problema este că de pe urma contractului încheiat între "Laromet" şi CUP Dunărea, cea care a organizat licitaţia pentru vânzarea reţelei de termoficare, are de încasat bani şi bugetul local. Cu alte cuvinte, furturile care se întâmplă acum, după ce firma Laromet a preluat reţeaua, generează automat un prejudiciu bugetului local prin neîncasarea părţii ce i se cuvine din valorificarea fierului vechi. Astfel că ar trebui să fie interesul major inclusiv al autorităţilor ca furturile să fie stopate. Din păcate, până acum acest interes nu s-a manifestat sesizabil, cunoscut fiind faptul că de la intrare în Chiscani şi până la intrare în oraş, adică pe câţiva kilometri, conductele magistralei de termoficare au fost furate bucată cu bucată de persoane rămase neidentificate. De altfel, nu este prima dată când reprezentanţii "Laromet" se plâng că hoţii le fură conductele.
Reamintim că experienţa "Laromet" la Brăila a început la mijlocul lunii iulie, după ce s-a semnat contractul privind casarea şi valorificarea la fier vechi a reţelei urbane de termoficare din municipiu. Tranzacţia s-a făcut în urma unei negocieri directe, organizate de operatorul public de apă-canal-epurare CUP Dunărea Brăila, după mai multe licitaţii la care nu s-a înscris niciun ofertant. De precizat că la negocierea directă a participat şi firma "Mioriţa Com", aparţinând omului de afaceri Cornel Cloşcă, companie care a mai valorificat la fier vechi o porţiune de magistrală de termoficare. Potrivit contractului semnat de "Laromet", pentru reţeaua supraterană de conducte municipalitatea va încasa 0,4 lei pentru fiecare kilogram de material reciclabil recuperat. În actele oficiale se face referire la o lungime totală de 65,71 km de conducte cu diferite diametre, din care circa 30 km sunt ţevi de medii şi mari dimensiuni. Toate acestea au o valoare de inventar de peste 170,5 milioane lei.
Se pare că aceste cifre nu sunt de interes pentru autorităţile locale câtă vreme, absolut de neînţeles, nici până acum nu i s-a eliberat autorizaţia firmei "Laromet", iar mafia fierului vechi îşi face de cap.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro